Păreri pro și contra reașezării politice a primarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cine e vinovatul?

Păreri pro și contra reașezării politice a primarilor

Administrație 26 August 2014 / 00:00 548 accesări

Propunerea vicepremierului Liviu Dragnea de a da un răgaz de două săptămâni primarilor să aleagă partidul din care vor să facă parte a iscat un val de controverse. Atât primari, cât și reprezentanți ai partidelor s-au poziționat fie în favoarea proiectului, fie împotriva promovării unui astfel de act normativ. După reacțiile dure ale unora, ieri, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că, dacă nu va fi adoptat proiectul, se va ajunge la un blocaj generalizat în administraţie. „Acest proiect de act normativ dă şansa primarilor şi consilierilor să decidă dacă sunt de acord să respecte deciziile luate de unii lideri politici de la Bucureşti, în spatele uşilor închise, sau să decidă dacă vor să respecte voinţa cetăţenilor care i-au ales. Este o opţiune democratică“, a afirmat Dragnea. El a arătat că, în ultimele zile, din ce în ce mai mulţi primari au trimis semnale foarte clare că nu sunt de acord cu deciziile luate la centru şi că sunt probleme din ce în ce mai multe cu majorităţile din consiliile locale şi judeţene. „Sunt proiecte, inclusiv cele europene, care încep să fie blocate, sunt acte care trebuie adoptate în consilii locale şi judeţene, dar care nu mai pot fi adoptate pentru că majorităţile au fost furate şi s-a ajuns la situaţii absurde“, a precizat Dragnea, reclamând că, în foarte multe cazuri, aleșii locali sau județeni joacă la două capete. Au rămas membri ai formațiunilor politice pe lista cărora au fost aleși, însă nu mai reprezintă acele partide - ei nu-și dau demisia din funcții pentru că își pierd mandatele, iar partidele nu-i exclud tocmai pentru a nu le da posibilitatea să plece către alte formațiuni. „PNL și PDL sunt autorii unui puci administrativ generalizat în toate localitățile din România. Putem spune că au organizat lovituri de palat în toată țara și este, de fapt, cea mai mare campanie de batjocorire a voinței românilor, exprimată prin vot la alegerile locale din 2012. PNL, prin ieșirea din USL, a vândut voturile și încrederea românilor celor de la PDL, iar Guvernul vrea să intervină pentru restabilirea voinței alegătorilor“, a afirmat Dragnea.

PREFĂCĂTORIE Vicepremierul a arătat că reprezentanții PDL şi PNL acuză absurd acest proiect de lege, deoarece ei au promovat un proiect identic în 2006, în vremea Alianţei DA. Mai mult decât atât, cu toate că ar fi unul dintre principalii beneficiari ai unui astfel de proiect, Elena Udrea (președintele PMP) a ales să facă pe mironosița și să reclame inițiativa, spunând că reprezintă „o ocazie de a muta nişte primari înainte de alegeri la PSD sau la partidul lui Tăriceanu“. Ea a omis să afirme însă că Emil Boc ar fi unul dintre primii edili care ar profita de actul normativ, pentru a-și muta bagajele din PDL în PMP. Vizavi de reacțiile dure venite din partea lui Klaus Iohannis la adresa propunerii, Liviu Dragnea a declarat că primarul Sibiului este „singurul caz de bigamie politică din România“. „Iohannis își dorește să fie președintele României. Nu mă așteptam să aibă atâta ipocrizie să acuze primarii că fac exact ce a făcut el. El a fost ales ca reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), trecând apoi la PNL, fără să plece însă din FDGR. Și asta pentru că FDGR nu este formațiune politică, ci o asociație etnică”, a punctat Dragnea.

VOR LIBERTATE DE „MIȘCARE“ Păreri contra nu au venit doar din partea unor lideri politici, ci și a primarilor, care spun că această derogare arată că PSD nu este sigur de rezultatul de la alegerile prezidențiale și că vrea, în acest fel, să atragă primari care să îi asigure o reușită. „Ori le dai voie să plece de la un partid la altul ori nu. Nu faci asta pentru o perioadă limitată. Prin legea care le interzice primarilor să plece din formațiunile politice din partea cărora au candidat, partidele și-au făcut captivi primarii“, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti. Totodată, el a dat și o soluție prin care ar fi temperat elanul primarilor de a migra, în neștire, de la un partid la altul. Edilul-șef propune să li se dea primarilor posibilitatea să-și schimbe culoarea politică, însă prin acest gest aleșii își pierd dreptul de a mai candida la un nou mandat de primar sau consilier. Părerea lui Delicoti vine să întărească poziția primarilor membri ai Asociației Comunelor din România, care spun că este nevoie de modificarea urgentă a Statutului aleșilor locali.

„Soluția pentru ieșirea din minciună și ipocrizie“

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, ieri, că Ordonanța de Urgență este necesară pentru deblocarea autorităţilor locale şi ieşirea din minciună şi ipocrizie. El a adăugat că la nivelul Consiliului General al Municipiului București nu se mai iau decizii de trei luni. „Mi-a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, că nu reuşeşte să mai lucreze cu Consiliul General. Toată lumea se dă afară, se dă în judecată. La fel se întâmplă şi în alte judeţe şi consilii. Care e problema pentru noi? Avem proiecte care se află în derularea autorităţilor locale, care nu se pot implementa pentru că în consiliile locale și județene, prin această mişcare a PNL și PDL, s-a bulversat tot şi nu se mai pot asigura majorităţi”, a adăugat Ponta. El a arătat că toţi preşedinţii de CJ, primarii, consilierii judeţeni şi locali, cel puţin cei ai USL, au candidat în 2012 cu Crin Antonescu şi Victor Ponta lângă ei, iar acum s-au trezit peste noapte cu Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, fapt care nu le este, probabil, foarte confortabil. „Este vina lui Vasile Blaga şi a lui Klaus Iohannis, care au şterpelit, aşa, voturile obţinute de USL şi au blocat practic activitatea consiliilor judeţene şi locale”, a mai spus Ponta.



12