PD-L: \"Nu puni mîna pi Elena!\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

PD-L: \"Nu puni mîna pi Elena!\"

Politică 19 August 2009 / 00:00 715 accesări

Femeia te urcă, femeia te coboară… Regula este valabilă şi în cazul comisiei parlamentare de anchetă care investighează cazul Elena Udrea, care şi-a găsit naşul în persoana ministresei Turismului. Cîteva vorbe de clacă, spuse într-o pauză sau, mă rog, într-un moment de sinceritate, i-au dat apă la moară blondei din PD-L. Fără a-şi răvăşi părul în vînt şi fără a-şi sfîşia hainele de pe ea, ca în cazul suratei din Troia, Elena pozează în victimă politică! Culmea, ca membru important al unui partid aflat la Putere! Lipsesc doar clişeele din anii puterii populare cu Canalul Dunăre - Marea Neagră şi secvenţele cu ciulini şi multă sîrmă ghimpată. Deşi îmbrăcată foarte bine, i s-ar potrivi monumentala replică: ”Domnilor, curg zdrenţele de pe mine!” Pentru că i-a luat gura pe dinainte, membrii comisiei cu pricina vor fi daţi în judecată! În fine, după patru ani şi jumătate de aşteptare, ţepele lui Băsescu vor fi funcţionale. Practic, toţi cei care se iau de viaţa Elenei Udrea vor sfîrşi în aceste ţepuşe cu termenul de valabilitate expirat încă de anul trecut! Femeia te urcă, femeia te pune în ţepe precum Vlad Tepeş autenticul! Ca în toate poveştile în care este implicată Elena Udrea, finalul este unul cît se poate de misterios. Cine şi cum a înregistrat ilegal, a se reţine termenul, discuţiile dintre membrii comisiei? Cine şi cum a plasat presei episodul cu pricina, unul care o situează pe doamna Udrea în fruntea oropsiţilor soartei? Pentru că, nu-i aşa?, ascultînd ce pun la cale parlamentarii anchetatori, nu poţi să nu-i plîngi de milă ministresei blonde! Elena îi acuză că folosesc metodele consacrate ale securităţii sau ale lumii interlope. Oare ce metode au fost folosite în operaţiunea de înregistrare ilegală a unor discuţii purtate în plenul unei comisii parlamentare? Ce s-ar fi întîmplat dacă acolo s-ar fi discutat secrete de stat? Sigur, scopul “timpanului” a fost unul cît se poate de limpede şi de direct - compromiterea pînă în măduva oaselor a comisiei cu pricina, catalogată din start ca fiind una proletară…Trataţi ca uneltitori de ţară, parlamentarii lui Ludovic Orban, “primul trădător al ţării”, sînt trimişi rînd pe rînd în instanţă ca să le piară cheful de anchete. Să-şi fi băgat coada în această poveste serviciile secrete? Să fi fost ele trimise la înaintare de vreun înger păzitor pentru a discredita comisia lui Orban? Cazul ar putea căpăta conotaţii mult mai grave. Ca şi în dosarul doamnei Ridzi, lucrurile se complică. În speţa amintită,de la o banală scenă s-ar putea ajunge la bani pentru campania electorală! Doamna Udrea ştie că cea mai bună apărare este atacul, drept care plusează pe greşelile adversarului. Deocamdată, beneficiind de sprijinul celor care au făcut publică discuţia din comisie, a reuşit să-şi pună adversarii într-un con de umbră şi să-i discrediteze. Învăţată să muşte, fosta blondă de la Cotroceni, pentru că, între timp, şi-a schimbat sediul, întoarce spatele comisiei, arătîndu-i, printr-o figură de stil, dosul. Ba, mai mult decît atît, cu de la sine putere, îşi îndeamnă angajaţii să boicoteze prin neprezentare audierile! Trăgînd pe nări aerul sărat de stînga, PD-L se manifestă ca un partid proletar, făcînd zid în jurul Elenei. Prin tot felul de “trompete”, se cere cu vehemenţă, PD-L ăsta are ceva din sirena lui Vasile Roaită, desfiinţarea comisiei parlamentare şi alungarea în iad a păcătoşilor din gaşca lui Orban. De la Blaga în jos, toţi strigă progresiv: ”Nu puni mîna pi Elena!” Cu o excepţie - Theodor Stolojan, căruia i s-a acrit de fitilele şi jocurile preşedintelui Băsescu, aflat într-o mare dilemă - “A fi sau a nu mai fi reales”. Şi, totuşi, stau şi mă întreb, la care dintre serviciile speciale se referea Viorel Hrebenciuc, un politician care vorbeşte rar, dar apăsat şi la obiect. Ieşirea lui Stolojan la rampă, care a criticat Ministerul Turismului, nu este întîmplătoare. Mămăliga din PD-L este la un pas de a exploda… După Ridzi, urmează Pitzi.



12