Picturi realizate de George Matei Cantacuzino, expuse la Muzeul de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru prima dată la Constanţa

Picturi realizate de George Matei Cantacuzino, expuse la Muzeul de Artă

Cultură 26 Ianuarie 2008 / 00:00 1239 accesări

Ordinul Arhitecţilor din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Constanţa au organizat, ieri, la sediul instituţiei muzeale de la malul mării, expoziţia de artă plastică intitulată „Legături de sînge”. Expoziţia a fost vernisată în prezenţa elevilor din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrîn”, precum şi a membrilor Filialei Dobrogea a Ordinului Arhitecţilor, lucrările regretatului George Matei Cantacuzino, dar şi ale nepoatei sale, Ilinca Cantacuzino, fiind prezentate de directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

Manifestarea expoziţională a avut ca scop readucerea în atenţia publicului a artistului plastic George Matei Cantacuzino, expoziţia fiind, în acelaşi timp, un studiu al relaţiei dintre acesta şi nepoata sa, realizat prin juxtapunerea lucrărilor lor foarte diferite. „Nepoata lui George Matei Cantacuzino, Ilinca, încearcă să readucă în prim plan lucrările de artă plastică ale bunicului ei şi să realizeze opere în care ecouri ale artei şi personalităţii sale pot fi găsite prin limbajul contemporaneităţii. Portretele pe care i le face sînt un exemplu în acest sens, iar gîndurile sînt transmise într-un stil modern, compatibil cu ceea ce se întîmplă acum în lume”, a declarat directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

Publicul care va vizita expoziţia prezentată la parterul instituţiei muzeale va observa că este o expoziţie a două generaţii, dar şi un exerciţiu de admiraţie pe care nepoata, care nu şi-a cunoscut bunicul, îl transmite contemporanilor săi. Pentru prima dată, publicul va admira lucrări de grafică şi picturi realizate de George Matei Cantacuzino, în care acesta ilustrează diferite peisaje, folosind în special tonurile de verde şi maro, în timp ce nepoata sa, Ilinca, expune portrete ale bunicului său, dar şi picturi în care predominante sînt nuanţele de albastru.

George Matei Cantacuzino (n. 23 mai 1899, Viena - d. 1 noiembrie 1960, Iaşi) a fost un arhitect român important. El a realizat schiţele de arhitectură pentru importante clădiri din România, printre care şi aceea pentru un hotel în staţiunea Mamaia, dar este şi autorul unor lucrări de specialitate, cum ar fi „Introducere în studiul arhitecturii” şi „Despre o estetică a reconstrucţiei”. Tumultoasa istorie a ţării s-a reflectat în existenţa arhitectului, care-şi găsea consolarea în scrierile sale cu caracter filozofic, dar mai ales în pictură. Deşi arhitectura a fost cea care l-a consacrat, George Matei Cantacuzino s-a regăsit în pictură.

Ilinca Cantacuzino s-a născut şi a crescut în Anglia, fără a-şi fi întîlnit vreodată bunicul, care a murit în România. L-a cunoscut prin intermediul bunicii sale, Sanda (Alexandra) Cantacuzino (născută Stirbey) şi prin picturile lui de care a fost înconjurată în copilărie şi care au lăsat o puternică amprentă asupra practicii sale artistice.



12