Președintele Klaus Iohannis anunță o nouă reducere a restricțiilor, de la 1 iunie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Președintele Klaus Iohannis anunță o nouă reducere a restricțiilor, de la 1 iunie
Eveniment 28 Mai 2020 / 16:29 892 accesări 0 comentarii

Președintele Iohannis a avut o nouă întâlnire cu premierul Ludovic Orban, la care au participat mai mulți miniștri ai cabinetului acestuia și secretarul de stat în MAI Raed Arafat, în care au discutat despre măsurile de gestionare a epidemiei de Covid-19.

La finalul ședinței, șeful statului a susținut o declarație de presă, în care anunțat pricipalele măsuri de relaxarea care vor intra în vigoarea de la 1 iunie. Astfel, se redeschid terasele, în condiții de distanțare. Tot de la 1 iunie „vom putea merge la plajă”, a anunțat șeful statului. De asemenea, deplasările în afara localității vor fi libere, nu vor mai fi necesare declarațiile pe proprie răspundere.

În ceea ce privește examenele naționale, Klaus Iohannis a anunțat că se vor ține conform programului stabilit deja, iar pentru elevii care vor avea probleme de sănătate, temperatură, etc., se va organiza o a doua sesiune a Evaluării Naționale.

Principalele declarații:

”Am avut o ședință destul de lungă. Am analizat situația, în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri să impun în continuare. Avem și azi aproape 200 de cazuri noi, avem 200 de oameni la terapie intensivă. Nu putem să vorbim de o reducere a epidemiei. În ce privește măsurile de relaxare, avem și câteva vești pozitive.

De la 1 iunie se redeschid terasele, este însă clar că aici e nevoie de măsuri speciale, care vor fi comunicate. Mesele vor fi la cel puțin 2 metri, vor putea sta maximum 4 persoane la o masă.

De la 1 iunie vom putea merge la plajă dar și aici este nevoie de păstrarea distanței de 2 m între scaunele de plajă. Tot de la întâi iunie va fi reluat transportul rutier și feroviar dar sigur în condiții de distanțare și igienă. Tot de la întâi iunie vor fi posibile și spectacolele în aer liber cu un număr de până la 500 de spectatori, dar aceștia vor trebui să stea pe scaune impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare, și cu un control foarte strict de igienă .

În ceea ce privește deplasările în afara localității, de la 1 iunie acestea vor fi libere, și nu va mai fi nevoie de declarație.

Competițiile sportive se vor putea relua de la 1 iunie, pentru sporturile care se practică în aer liber, mai puțin sporturile de contact. Se vor desfășura fără spectatori.

Examenele naționale, o temă de interes pentru copii și părinți. Prima concluzie: examenele naționale vor avea loc fizic așa cum au fost planificate și anunțate de câteva săptămâni.

Este posibil să fie copii bolnavi care, când se ține examenul, să aibă febra și nu pot intra la examen. Pentru aceștia se va organiza, vorbesc de evaluare națională, pentru motive medicale,se va organiza o a doua sesiune de evaluare națională din 29 iunie.

În privința bacalaureatului, și aici este posibil să fie copii care au probleme,se va organiza o a doua sesiune în august, ca în alți ani.

În final, cu toții vom reuși să trecem cu bine peste această epidemie, dacă respectăm măsurile.”



Pagina a fost generata in 0.1857 secunde