Prima victorie românească în turneul preolimpic de la Samsun

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prima victorie românească în turneul preolimpic de la Samsun

Sport 12 Aprilie 2016 / 21:20 538 accesări

Prima victorie românească în turneul preolimpic de la Samsun

Toți cei șase boxeri români, trei băieți și trei fete, care au urcat luni în ring la turneul preolimpic din orașul Samsun (Turcia) au pierdut meciurile respective și au ratat prima oportunitate de calificare la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro! După Enver Amiș (categoria 46-49 kg), pugilistul legitimat la Clubul Sportiv Farul Constanța și antrenat de Mihai Constantin, care a fost învins la puncte de britanicul Galal Yafai cu decizie unanimă a arbitrilor, au coborât ringul învinși Alexandru Ioniță (52 kg), care a pierdut la puncte în fața italianului Vincenzo Picardi, și Ninel Gheorghe (66 kg), învins prin KO tehnic în prima repriză a meciului cu ungurul Mark Kontrecz.

Tot cu 0-3 (decizie în unanimitate) au pierdut și reprezentantele României din turneul feminin. Lăcrămioara Perijoc (51 kg) a cedat în meciul cu Anuș Grigorian (Armenia), Cristina Paula Cosma (60 kg) a pierdut în fața danezei Yvonne Rasmussen, iar Florina Radu (75 kg) a fost învinsă de croata Anamarija Marsic. Duminică fuseseră eliminați alți doi pugiliști români, Robert Jitaru (60 kg) și Alexandru Machedon (81 kg).

Marți au intrat în competiție și cei trei pugiliști români care nu au evoluat până acum la Samsun.

În prima gală, la categoria 75 kg, Bogdan Juratoni a adus prima victorie pentru Româțnia la acest turneu preolimpic, la puncte (3-0), în fața cehului Vit Kral. Dinamovistul va boxa miercuri, în sferturi de finală, cu englezul Antony Fowler. În gala a doua, Răzvan Andreiana (56 kg) boxează cu turneul Ibrahim Gokcek, iar Mihai Pița (69 kg) cu bosniacul Adem Fetahovic. Primii trei clasați la fiecare categorie masculină se califică la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, competiție pentru care țara noastră are până acum un singur boxer calificat, Mihai Nistor (categoria + 91 kg). În afara turneului de la Samsun, AIBA mai organizează alte două turnee de calificare olimpică, la Baku și la Sofia.

Citește și:

Enver Amiș, eliminat din primul tur al turneului preolimpic de la Samsun

Enver Amiș va boxa în turneul preolimpic de la Samsun

Taguri articol


12