Primarii de comune, la Adunarea Generală ACoR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primarii de comune, la Adunarea Generală ACoR

Administrație 10 Februarie 2009 / 00:00 687 accesări

Începînd de ieri şi pînă miercuri, primari de comune din toată ţara, membri ai Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), se întîlnesc la Bucureşti, în cadrul şedinţei ordinare a Adunării Generale a ACoR. Alături de primari, la lucrările ACoR au fost invitaţi, în timpul celor trei zile de lucrări, reprezentanţi ai administraţiei centrale, partidelor politice şi ai altor structuri asociative similare. În cadrul Adunării Generale a ACoR au loc prezentarea şi discutarea pactului naţional pentru autonomie locală, document de referinţă pentru acţiunile politice referitoare la descentralizare şi, implicit, la creşterea capacităţii administrative a autorităţilor administraţiei publice locale; analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, autorităţile administraţiei publice locale ale acestora, pe de o parte, precum şi a drepturilor aleşilor locali şi ale celorlalte categorii de personal din administraţia publică locală, inclusiv ale celor din instituţiile/serviciile publice de interes local, drepturi ce decurg din statutul aleşilor locali, statutul funcţionarilor publici, legislaţia muncii, contractele colective de muncă şi/sau din contractele individuale de muncă, pe de altă parte. Primarii vor discuta şi despre modificarea şi completarea statutului ACoR; aprobarea statutului-cadru al filialelor judeţene ale ACoR; prezentarea raportului activităţilor ACoR în anul 2008; analiza procesului de dobîndire a personalităţii juridice de către filialele judeţene ale Asociaţiei şi prezentarea de către fiecare preşedinte al filialor judeţene a ACoR a gradului de realizare, în 2008, a indicatorilor de performanţă pentru evaluarea activităţii filialelor judeţene. Printre alte subiecte, primarii vor discuta şi despre rolul băncilor în implementarea proiectelor finanţate prin fonduri structurale şi de coeziune, dar şi despre consecinţele generate de criza economică. De la Constanţa, la lucrări participă atît preşedintele ACoR Constanţa, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gîju, precum şi alţi primari de comune membre ale ACoR.



12