Profesia de expert contabil, în pericol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Profesia de expert contabil, în pericol

Eveniment 19 Februarie 2008 / 00:00 2330 accesări

Experţii contabili constănţeni se arată nemulţumiţi de neconstituţionalitatea anumitor prevederi din OUG nr. 75/1999, privind activitatea de audit şi a OG nr. 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală. Conform noilor prevederi, stipulate în cele două ordonanţe, experţilor contabili le este îngrădit dreptul de a desfăşura activităţi de audit financiar-contabil şi consultanţă fiscală, deşi ei au dobîndit acest drept în urma perioadei de formare profesională încheiată cu un examen de aptitudini. Printre materiile testate în cadrul examenului se numără auditul, fiscalitatea, contabilitatea, dreptul şi evaluarea. Preşedintele filialei constănţene a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Ştefan Mihu, a declarat că membrii organizaţiei au înaintat, împreună cu filiala Harghita, un memoriu către Biroul Permanent al Consiliului Superior al CECCAR, prin care dezaprobă ”încălcarea flagrantă a unor drepturi constituţionale”. Memoriul prevede angajarea de către CECCAR a unui cabinet de avocatură care să întreprindă toate acţiunile necesare în vederea redobîndirii drepturilor confiscate expertului contabil de prevederile alin. (1), art. 39, din OUG nr. 75/1999 şi art. 26 din OG nr. 71/2001. Aceste prevederi au condus la restrîngerea unor drepturi ale profesioniştilor contabili, conferite de art. 6 din OG nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, în forma aprobată prin Legea nr. 186/1999. Se intenţionează şi promovarea unui protest din partea viitoarei Conferinţe Naţionale CECCAR, care să fie adresat atît Guvernului României (iniţiatorul celor două ordonanţe dezagreate de contabili), cît şi Parlamentului României (unică autoritate publică legiuitoare a ţării, care ”a adoptat prin lege aberantele OUG nr. 75/1999 şi OG 71/2001”, aşa cum declara Mihu), faţă de neconstituţionalitatea prevederilor din aceste acte normative menţionate mai sus. Experţii contabili cer revenirea la drepturile prevăzute de art. 6 al OG nr. 65/1994, care stipula că, prin această profesie, se pot executa pentru persoanele fizice şi juridice, următoarele lucrări: a) ţinerea sau supravegherea contabilităţii şi întocmirea sau verificarea şi certificarea bilanţului contabil; b) acordarea asistenţei privind organizarea şi ţinerea contabilităţii; c) efectuarea de analize economico-financiare, audit financiar-contabil şi evaluări patrimoniale (în prezent prevederea referitoare la auditul financiar-contabil este abrogată prin alin. (1), art. 39 din OUG 75/1999); d) efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice ori juridice în condiţiile prevăzute de lege; e) executarea altor lucrări cu caracter financiar-contabil, fiscal de organizare administrativă şi informatică (în prezent prevederea referitoare la caracterul fiscal al lucrărilor ce pot fi executate este abrogată prin art. 26 din OG 71/2001); f) îndeplinirea, potrivit dispoziţiilor legale, a atribuţiilor prevăzute în mandatul de cenzor la societăţile comerciale.

Prin ”cosmetizarea” OG nr. 65/1994, făcută de alin. (1), art. 39 din OG 75/1999 şi de art. 26 din OG nr. 71/2001, Ştefan Mihu susţine că ”se urmăreşte fragmentarea profesiei de expert contabil. Mai mult, proiectul de lege care ne îngrădeşte drepturile profesionale amintite are un caracter antinaţional de vreme ce un expert contabil dintr-o ţară anglo-saxonă va putea să se înregistreze şi să facă audit statutar în România, iar expertul contabil român trebuie să repete un examen de acces, un stagiu şi un examen de aptitudini pentru a putea să facă audit statutar în România”.



12