Rafila: Infecţia cu noul coronavirus se transformă într-o viroză sezonieră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rafila: Infecţia cu noul coronavirus se transformă într-o viroză sezonieră

Sănătate 14 Mai 2022 / 17:26 3449 accesări
Foto: gov.ro

Foto: gov.ro

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că infecţia cu noul coronavirus se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme.

"Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale.

Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc.

Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe", a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila.

Soluţia nu este să se transporte toţi pacienţii la UPU, ci să se găsească resurse, să se investigheze şi să se trateze în ambulatoriu.

"Am avut anul trecut un record de decese, la nivel naţional, nu numai din cauza infecţiei cu noul coronavirus, e adevărat în valul patru au murit 25.000 de persoane, dar am avut o mortalitate generală extrem de mare, care a depăşit cu 100.000 natalitatea. Am avut un spor negativ de 100.000 de persoane în România datorită acestei mortalităţi ridicate şi, desigur, din cauza natalităţii care este redusă. Indicatorii demografici plasează România, alături de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, într-o zonă de pericol în ceea ce priveşte evoluţia demografică", a mai adăugat Alexandru Rafila.



Ştiri recomandate

12