“Raidul Mării Negre”, un festival al vehiculelor istorice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Raidul Mării Negre”, un festival al vehiculelor istorice

Monden 24 Mai 2008 / 00:00 705 accesări

Vinerea viitoare va avea loc startul în prima regată internaţională de yachting din Marea Neagră, Mangalia - Balcic, organizată de Yacht Club România cu sprijinul Pontos Sailing Team Varna şi cu participarea International Yacht Club Odessa. Regata va începe în portul turistic Mangalia şi va avea ca destinaţie oraşul Balcic din Bulgaria. În cadrul acestei manifestări, s-a organizat şi un raid automobilistic pe traseul Bucureşti - Constanţa - Mangalia - Balcic, numit “Raidul Mării Negre”, la care s-au înscris 30 de vehicule de epocă. Maşinile au plecat vineri dimineaţă din Bucureşti, iar în cursul serii au ajuns în Bulgaria. În Mangalia s-a făcut un popas pentru ca publicul să poată admira în voie spectaculoasele vehicule istorice. „Un vehicul istoric este o maşină care a împlinit peste 30 de ani de la data încetării producţiei de serie a modelului respectiv. Este prima ieşire din ţară pe care clubul nostru o face pe cont propriu, o competiţie de anduranţă pentru verificarea maşinilor, dar şi a noastră, a piloţilor”, a declarat Cristian Stoian, vicepreşedintele Retromobil Club România, asociaţia care a organizat raidul.

Printre participante se află exemplare de colecţie, cum ar fi Jaguar XJ6 seria 1, Triumph Spitfire 1500, Chevrolet Impala Convertible (numită şi Frumoasa Americană), BMW 1602, Morgan Plus 8 Supercharged sau Austin Healey 100 BN1. „Cele mai valoroase ar fi un Mercedes Ponton 220, fabricat în 1957 şi care face peste 100.000 de euro, Jaguarul XJ6 şi un Opel Commodore”, a mai spus Stoian. Nu au lipsit autohtonele ARO M 461 sau Dacia 1100, maşini comuniste cum ar fi Volga M21 şi Zastava 1300, dar şi vehicule care trezesc nostalgie românilor, ca Fiat 850 şi Renault 12 Gordini. Multe priviri a atras şi un Jeep Willis fabricat în 1948, model care a “ratat” al doilea război mondial, dar nu şi pe cel de şase zile, între Egipt şi Israel, desfăşurat în 1967. „Îmbucurător este că pe drum nu au existat incidente, iar la Mangalia oamenii ne-au primit foarte frumos”, a încheiat Cristian Stoian. Sîmbătă, cele 30 de maşini participă la o expoziţie organizată în Balcic, iar duminică la prînz vor pleca înapoi spre Bucureşti.

Taguri articol


12