Recomandări pe timp de caniculă pentru protecţia angajaţilor (III)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recomandări pe timp de caniculă pentru protecţia angajaţilor (III)

Sănătate 09 Iunie 2010 / 00:00 465 accesări

În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa recomandă o serie de măsuri ce pot fi aplicate în perioadele cu temeperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă. Temperaturile ridicate extreme sunt temperaturile exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se impune: întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. Măsurile de mai sus se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestor măsuri angajatorii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează: prin recuperarea în următoarele şase luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior; fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.



12