Restricții de circulație cu prilejul Zilei Marinei Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Restricții de circulație cu prilejul Zilei Marinei Române

Administrație 13 August 2019 / 16:22 2121 accesări

Constanța se pregătește pentru cel mai mare spectacol pe apă organizat în România. Joi, 15 august, cu ocazia Zilei Marinei Române, în intervalul orar 09:45 -12:30, publicul de pe faleza din fața Comandamentului Flotei va putea să admire exercițiul naval demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, la care vor participa nave și aeronave militare din Italia, Ucraina și SUA. În plus față de navele militare românești, în dispozitivul naval de pe mare se vor afla o navă-școală ucraineană din clasa Petrushka, precum și distrugătorul american USS „Porter”. Secvențele aeriene vor fi asigurate de aeronave ale forțelor navale și aeriene române, precum și de aeronave italiene Eurofighter Typhoon și un avion american de cercetare P8 Poseidon. Miercuri, începând cu ora 08:30, va avea loc o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Crucea Marinarilor de pe faleza Cazinoului din Constanța.

Pentru buna desfășurare a festivităților prilejuite de Ziua Marinei Române, în perioada 14.08.2019 - 15.08.2019, se vor institui următoarele restricții de trafic: miercuri, 14 august, de la ora 14:00, se interzice parcarea autovehiculelor pe strada Remus Opreanu de la Comandamentul Flotei până la Direcția Agricolă și se interzice oprirea autovehiculelor pe tronsonul cuprins între bulevardul Regina Elisabeta și Comandamentul Flotei (str. Termele Romane - bd. Regina Elisabeta - Portul Tomis - str. Lebedei - parcare Poarta 1 - str. Remus Opreanu); joi, 15 august, de la ora 07:00, circulația autovehiculelor va fi închisă, după cum urmează: Poarta 3, Poarta 1, intersecția str. Termele Romane cu str. Traian, str. Negru Vodă, str. Ec. Varga, str. Mircea cel Bătrân. Riveranilor li se va permite accesul în zonă pe baza actului de identitate, cu interdicția accesului pe bd. Regina Elisabeta.



Ştiri recomandate

12