Simpatica – şi tot mai durdulia – preşedintă a Camerei Deputaţilor poate răsufla uşurată: pe dosarul fraudării votului pentru Legea Pensiilor, un procuror conştiincios a pus ştampila “NUP”. Adică s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazul Roberta Anastase. Decizia a fost însuşită cu bucurie de prietena Codruţa Koveşi şi transmisă poporului român.

N-ar mai fi nevoie să reamintesc circumstanţele în care s-a produs fapta pe care procurorul n-a reuşit să o identifice. Dacă o fac, este pentru a înţelege mai bine mecanismul sofistifcat al punerilor sau scoaterilor de sub o acuzaţie pe care-l practică parchetul nostru cel independent. Bref: prin 15 septembrie, anul trecut se vota Legea Pensiilor, iar partidele ale căror amendamente nu fuseseră nici măcar discutate, nicicum reţinute, au părăsit sala. S-a trecut la vot şi de la pupitrul de la care conducea lucrările Camerei, preşedinta Roberta Anastase a numărat cu voce tare – precum Pristanda - voturile “pentru”. Printr-o aritmetică nicicând lămurită, cei 80 de parlamentari prezenţi în sală au devenit, la un semn, 170, iar dintre aceştia domnişoara Anastase a numărat, bob cu bob, majoritatea celor care au votat “pentru”. Episodul a trecut practic neobservat de opoziţie, care s-a mulţumit cu nişte declaraţii formale, până când un post de televiziune a venit cu proba filmată că în sală nu se aflau decât jumătate dintre cei număraţi de Roberta Anastase şi că, în consecinţă, se produsese un fals. Strânsă cu uşa, numărătoarea a contraatacat în stilul hoţului prins cu mâna în buzunarul altuia, care striga “săriţi, hoţul!”. Reprezentanţii PSD şi PNL au fost acuzaţi că ar fi solicitat o sumă enormă de bani din puşculiţa Guverului pentru circumscripţiile lor în schimbul… părăsirii sălii. Povestea s-a inflamat, Parchetul a fost sesizat şi din 20 septembrie anul trecut procurorii s-au tot chinuit să afle adevărul.

L-au aflat – fără a mai fi nevoie să ia în cosideraţie proba înregistrării TV – şi au decis: “Nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală!” Cu alte cuvinte, domnişoara Anastase nu era obligată să ştie să numere, eroarea sa fiind pe deplin scuzabilă, ca cea a unui copil de clasa a doua care se încurcă la înşiruirea numerelor.

Printre scuzele aduse de partizanii părţii “vătămate” a figurat şi aceea că nu era prima dată când se număra din doi în doi, că şi alte legi au fost trecute cu aproximaţii şi că, în general, era o practică la care, de-a lungul timpului, se dedaseră toţi reprezentanţii puterii. Aşa că ce atâta gălăgie! Viaţa merge mai departe, iar Roberta Anastase numără în continuare. Neurmărită penal…