\"România a luat-o razna\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
DW, cu ochii pe noi:

\"România a luat-o razna\"

Politică 15 August 2012 / 00:00 367 accesări

Deutsche Welle (DW) acordă României un spaţiu larg în pagina electronică de ieri. În opinia celor de la DW, ţara noastră “este asediată de o luptă politică marcată de certuri nesfârşite, într-o confruntare politică extrem de încinsă, miza fiind mare, iar Curtea Constituţională a României (CCR) a acestei ţări balcanice a cerut ajutorul UE”. În articol se arată că, la doar câteva zile după referendum, \"în România era vacarm\", iar CCR urmează să ia o decizie asupra validităţii votului privind demiterea lui Băsescu. Site-ul citează solicitarea preşedintelui CCR Augustin Zegrean, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene (CE) şi Consiliului Europei (CoE), atât de ajutor şi protecţie a independenţei Curţii \"faţă de presiunea politică exercitată de Guvernul Ponta\", cât şi de denunţare a unor ameninţări la adresa judecătorilor CCR. Cei de la DW citează şi din stenogramele unor convorbiri telefonice între miniştri şi oficiali de rang înalt făcute publice pe 10 august de către procurori. În finalul materialului, DW o citează pe Laura Ştefan, o avocată româncă membră a comitetului de evaluare a progresului României în domeniul statului de drept, care îşi exprimă convingerea că \"o mare parte din elita politică nu este interesată de valorile UE, văzând România mai degrabă în afara UE\". (A.M.)



12