România are una dintre cele mai mari economii subterane din UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit comisarului european pentru Muncă, Vladimir Spidla

România are una dintre cele mai mari economii subterane din UE

Economie 25 Octombrie 2007 / 00:00 595 accesări

“Statele cu cele mai mari economii subterane din UE se află în estul şi sudul continentului”, a declarat, ieri, comisarul UE pentru Muncă, Vladimir Spidla, indicînd în acest sens România, Bulgaria, precum şi Italia. Spidla a cerut statelor membre să ia măsuri pentru controlarea fenomenului şi a arătat că \"economia neagră subminează finanţarea\" programelor sociale naţionale şi are un efect negativ asupra creşterii economice. \"Nu există indicii că fenomenul este în scădere, iar în unele sectoare şi unele forme de muncă pare a fi în creştere. Trebuie să luăm măsuri mai hotărîte la nivelul Uniunii\", a spus Spidla. El a arătat că ar putea fi create, în mod legal, mai multe locuri de muncă dacă guvernele comunitare micşorează impozitele pentru forţa de muncă, precum şi contribuţiile sociale.

Spidla a spus că munca la negru poate fi redusă dacă mai multe state membre vor renunţa la restricţiile impuse migraţiei muncitorilor din Europa de Est. În prezent, mulţi dintre aceştia nu au dreptul să muncească legal în statele membre mai vechi ale UE, în urma unor restricţii impuse la aderarea noilor state membre, în 2004 şi 2007. O altă modalitate de control al fenomenului muncii la negru este, potrivit lui Spidla, îmbunătăţirea verificărilor efectuate la companii.

Apelul făcut de UE are loc în urma unui sondaj efectuat în rîndul statelor membre, conform căruia aproape un sfert din cetăţenii europeni au muncit, la un moment dat, fără forme legale. În medie, 5% din cele 26.755 de persoane care au participat la sondaj au declarat că au muncit fără forme legale, în 2006. Cel mai ridicat procentaj referitor la munca la negru a fost înregistrat în Danemarca, respectiv 18%, urmată de Letonia, cu 15%. Cel mai redus nivel a fost înregistrat în rîndul britanicilor şi ciprioţilor, respectiv 1-2%. Cele mai populare bunuri pe piaţa neagră sînt, potrivit sondajului, DVD-urile, computerele, îmbrăcămintea şi mobila. Pe poziţia a doua în funcţie de popularitate se află servicii precum îngrijirea copiilor şi grădinăritul, urmate de construcţii şi activităţi de reparaţii. Sondajul comandat de UE a fost realizat în perioada mai-iunie a acestui an şi are o marjă de eroare de plus minus 3,1 puncte procentuale.

Taguri articol


12