Sărbătoarea Sfîntului Prooroc Ilie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărbătoarea Sfîntului Prooroc Ilie

Justiție 20 Iulie 2007 / 00:00 600 accesări

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, în fiecare an, pe 20 iulie, urcarea la Cer a Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul. Tradiţia Sfintei Scripturi spune că Proorocul Ilie a trăit cu opt sute de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos, în cetatea Tesve, pe vremea regelui evreilor Ahab. Luînd de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, Ahab a renunţat la credinţa evreiască şi s-a convertit în închinător al zeului Baal. Pentru a pedepsi greşeala regelui care şi-a îndemnat poporul să se roage idolilor pagîni, la porunca lui Dumnezeu,

Proorocul Ilie a mers la curte şi l-a mustrat pe monarh pentru rătăcirea lui. Văzînd că Ahab este de neînduplecat, Ilie i-a proorocit că ţara va fi pedepsită printr-o foamete de trei ani şi jumătate. Tradiţia bisericească mai consemnează faptul că pentru a nu fi omorît de către rege, Sfîntul Ilie s-a ascuns în Fenicia. După trecerea celor trei ani şi jumătate, Ilie s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care a apărat-o cu atîta îndîrjire, a fost cea adevărată. Văzînd că prezicerea Sfîntului Ilie s-a adeverit, poporul a strigat: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat". La rugăciunea Sfîntului Ilie, foametea a încetat, iar din cer s-a pornit de îndată o ploaie binecuvîntată. În tradiţia creştină, Sfîntul Ilie este cunoscut şi pentru săvîrşirea multor fapte minunate: l-a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, l-a văzut pe Dumnezeu la muntele Horeb, a despărţit apele Iordanului lovindu-le cu cojocul, dar a stat şi înaintea lui Hristos, la Schimbarea la Faţă, pe Muntele Tabor, alături de Moise. Se spune că Proorocul Ilie nu a cunoscut moartea, fiind ridicat la ceruri într-un car de foc. Sfînta Scriptură mai spune că Sfîntul Ilie va reveni pe pămînt, la cea de a doua venire a lui Hristos.



Ştiri recomandate

12