S-au prelevat probe de pe „MSC Flaminia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nu există pericol radioactiv

S-au prelevat probe de pe „MSC Flaminia”

Eveniment 06 Aprilie 2013 / 00:00 1258 accesări

După numeroase tentative eşuate (din cauza condiţiilor meteo neprielnice) de a preleva mostre de la bordul portcontainerului german „MSC Flaminia”, aflat în rada exterioară a Portului Constanţa, vineri, o comisie formată din reprezentanţi ai mai multor instituţii constănţene a reuşit să urce la bord pentru a lua probe. Posibilitatea ca substanţele prezente la bordul navei să pună în pericol siguranţa mediului înconjurător a făcut ca, încă de joi, 28 martie, la nivelul Prefecturii Constanţa să fie instituit un comandament de urgenţă, care să gestioneze situaţia. „După inspecţia generală efectuată pe 1 aprilie, comisia s-a urcat din nou la bordul navei, pentru a preleva probe în vederea efectuării unor analize complete. Au colectat mostre reprezentanţii unui laborator din Ungaria, angajat de şantierul naval Daewoo Mangalia (unde ar urma să fie reparată nava), precum şi cei ai laboratorului Rompetrol şi ai Comisiei Naţionale de Control al Activităţii Nucleare (CNCAN)”, a declarat prefectul Constanţei, Eugen Bola. Pe lângă mostrele colectate pentru a vedea dacă la bord există sau nu metale grele, echipa CNCAN a verificat, din nou, prezenţa emisiilor radioactive. „O primă verificare a fost făcută la prima inspecţie. Şi acum, ca şi atunci, rezultatul a fost negativ: nu există emisii radioactive”, a mai spus prefectul Bola.

PRELEVĂRI FILMATE El a precizat că, în prezent, nava nu reprezintă un risc pentru constănţeni, în condiţiile în care partea exterioară nu este avariată. Riscurile ar putea surveni la descărcarea încărcăturii (fier - care ar putea fi valorificat - şi un amestec de substanţe chimice care va fi închis în containere speciale şi transportat în Germania). „Din acest motiv, vrem să fim siguri că amestecul de substanţe de la bord nu va afecta sănătatea muncitorilor din Port. Prelevarea fiecărei probe a fost filmată. Mai mult, pe lângă seturile de mostre luate de laboratoare, au mai fost luate alte două seturi de probe martor, la care vom putea apela în cazul în care analizele ni se par neconcludente, sau există anumite suspiciuni privind corectitudinea acestora”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. El a adăugat că rezultatele ar putea fi gata la sfârşitul săptămânii viitoare. Potrivit reprezentantului Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor, Adrian Mihălcioiu, echipajul portcontainerului este în stare bună, viaţa lor putând fi pusă în pericol doar de contactul direct cu amestecul aflat în magaziile navei.

NET

Reamintim că drama echipajului de pe portcontainer a început pe 14 iulie 2012, când la bord a izbucnit un incendiu. Au urmat alte câteva explozii la bord, în urma cărora doi marinari au decedat, iar unul a fost dat dispărut. Nava transporta diferite substanţe chimice (în recipiente încărcate, la rândul lor, în containere), din Charleston, SUA, către Belgia. Din cauza incendiului violent (intensificat de substanţele transportate), o parte din containerele de la bord s-au deteriorat, ceea ce a dus la amestecarea substanţelor transportate, nămolul rezultat constituind un potenţial pericol pentru mediu. După stingerea incendiului, „MSC Flaminia” a ajuns într-un port german (după ce a fost refuzată de autorităţile engleze şi germane, îngrijorate de posibilul pericol pe care îl reprezintă), unde a suferit o serie de reparaţii, menite să-i asigure sosirea în siguranţă într-un şantier naval pentru reparaţii capitale. „După plecarea din portul german, portcontainerul a pornit către şantierul naval din Mangalia, unde urma să intre în reparaţii capitale. Pentru că nu poate fi reparat până nu se descarcă toată încărcătura (8.000 de tone de fier provenit din containerele deteriorate şi 1.000 de tone de şlam - amestecul de substanţe chimice cu agentul folosit pentru stingerea incendiului), portcontainerul urma să oprească în Portul Constanţa pentru a fi descărcat”, a declarat prefectul Constanţei, Eugen Bola. El a precizat că, înainte de-a sosi în Constanţa, „MSC Flaminia” a făcut o escală în Danemarca, unde autorităţile daneze au scos 25.000 de tone de tone de apă contaminată (cu substanţele chimice şi cu agentul de stingere folosit de echipele de intervenţie), danezii având tehnologia necesară pentru decontaminarea acesteia.



12