Scandalul CD-urilor pierdute în Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandalul CD-urilor pierdute în Marea Britanie

Externe 24 Noiembrie 2007 / 00:00 540 accesări

Serviciul britanic de Taxe şi Impozite a semnalat pierderea a cel puţin două noi CD-uri cu date confidenţiale despre contribuabili. Cotidianul “The Independent” scrie că persoanele se expun pericolului de a deveni victimele furtului de identitate. Scotland Yard anchetează pierderea acestor documente în timpul unui transfer între departamentele guvernamentale. CD-urile conţin informaţii sensibile despre mii de contribuabili, inclusiv detalii despre asigurările lor de sănătate. Documentele rătăcite nu conţin, însă, informaţii legate de conturile bancare ale respectivelor persoane, a precizat Serviciul de Taxe şi Impozite. Contribuabilii britanici sînt profund îngrijoraţi după rătăcirea, la începutul acestei săptămîni, a unor CD-uri care conţineau informaţii despre 25 de milioane de persoane.

Fiscul britanic a refuzat, din motive economice, să retragă date ultrasensibile precum cele bancare, din fişierele dispărute recent, potrivit unor documente publicate joi, care riscă să afecteze şi mai mult poziţia Guvernului. Biroul Naţional de Audit (National Audit Office, NAO), care solicitase fişierele respective, a dat publicităţii un schimb de mesaje electronice dintre cele două organizaţii. Din documente reiese că NAO a primit o copie a tuturor fişierelor pentru alocaţii familiale deţinute de Fisc, care conţineau date confidenţiale despre 25 de milioane de persoane, adică aproape jumătate dintre locuitorii ţării. NAO preciza însă într-un mesaj către serviciile fiscale că nu are nevoie de adresele şi datele bancare ale celor care primesc alocaţii şi solicita o versiune din care să fie eliminate aceste informaţii. În replică, Fiscul a explicat că ar costa prea mult ca aceste date să fie eliminate din fişiere.

Premierul britanic, Gordon Brown, aflat deja la cel mai scăzut nivel în sondaje de la venirea la putere, a fost nevoit să prezinte scuze după această gafă de proporţii a serviciilor fiscale. Scandalul l-a pus într-o postură foarte delicată pe ministrul de Finanţe, Alistair Darling, deja acuzat de opoziţie de incompetenţă în gestionarea crizei băncii Northern Rock. Corespondenţa publicată joi a fost cenzurată parţial de NAO şi nu include numele angajatului de la Fisc, în vîrstă de 23 de ani, potrivit presei, care a trimis CD-urile la biroul de audit prin intermediul companiei private TNT, fără să avertizeze că acestea conţin informaţii sensibile.

Taguri articol


12