Nu ştiu cum altfel să vă spun, aşa încât am să intru abrupt în subiect: Elena Udrea a anunţat, cu o zi înainte de congresul Partidului Mişcarea Populară (organizat sâmbătă), că va candida la funcţia supremă din mica formaţiune băsesciană. Nu ştiu nici cum să comentez anunţul, întrucât era secretul lui Polichinelle. Cel puţin pentru persoanele care îşi amintesc că PMP a fost pus la dospit de Traian Băsescu după ce Elena Udrea a pierdut alegerile pentru preşedinţia PDL în faţa lui Vasile Blaga. Încă de atunci, când Băsescu a postat pe blog clipul cu “Adio, PDL!”, ştiam cu toţii că partidul nou pe care şeful statului îl năşea va fi înregistrat cu singurul scop de a-i genera Elenei o funcţie de preşedinte. Înaintea „secretului” dezvăluit vineri de Elena Udrea, îşi anunţaseră candidatura pentru şefia PMP Adrian Papahagi, Daniel Funeriu, Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan. Probabil că aceştia sunt aproape toţi membrii partidului. Ei bine, nu se înţelege de ce a încercat Udrea să confere atâta suspans momentului legat de anunţul privind candidatura. Practic, dacă mai întârzia o zi, rata şi anunţul, şi congresul.

Şi cum de la Udrea nicio enormitate nu vine singură, tot vineri, ea a declarat că, sub conducerea ei, PDL ar fi ajuns la un scor electoral de 20%. Având în vedere rezultatul de trei ori mai mic obţinut în proaspăt încheiatele alegeri parlamentare de către PMP, partid la cârma căruia s-a aflat taman Udrea, care a beneficiat şi de ajutorul nu tocmai ortodox al unui preşedinte jucător la final de mandat, e greu de crezut că ţinta de 20% s-ar putea translata din visele Elenei în realitate. Nicio pierdere. N-o doare gura dacă vorbeşte. Şi nici pe noi urechile dacă evităm s-o ascultăm.