Simbolurile naţionale, apărate de studenţii de la UMC

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miting de susţinere pentru eleva Sabina Elena

Simbolurile naţionale, apărate de studenţii de la UMC

Justiție 26 Martie 2013 / 00:00 609 accesări

PROTESTE A venit şi rândul constănţenilor să-şi arate susţinerea pentru eleva Sabina Elena de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din oraşul Covasna, care, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a avut curajul de a merge la şcoală, într-o „mare” de elevi maghiari, cu o bentiţă în culorile tricolorului românesc. Câţiva tineri inimoşi de la Liga Studenţilor a Universităţii Maritime Constanţa (UMC), „înarmaţi” cu steaguri, veste şi bentiţe tricolore, au mărşăluit pe străzile oraşului, arătându-şi sprijinul pentru Sabina Elena, care, în viziunea tinerilor constănţeni, a devenit un adevărat erou al luptei pentru apărarea simbolurilor româneşti. „Sperăm să fim un exemplu pentru celelalte mişcări studenţeşti din ţară într-o campanie de susţinere a elevei, care a dat dovadă de curaj purtând tricolorul românesc în fieful maghiarilor”, a spus preşedinte Ligii Studenţilor din UMC, Theodor Retevoi. Pe tot parcursul traseului mitingului: sediul UMC - Bulevadul Ferdinand - Bulevardul Tomis - Prefectura Constanţa, tinerii, însoţiţi şi de câţiva pensionari militari, au scandat „Sabina, nu uita, noi suntem de partea ta”, „Ţinutul secuiesc, pământ românesc” şi „România, România!”.

SCRISOARE DESCHISĂ Punctul final al protestului a fost Prefectura Constanţa, unde studenţii i-au înmânat subprefectului Radu Vocinschi o scrisoare deschisă de susţinere a elevei Sabina Elena, document pe care subprefectul îl va înainta Guvernului. „Poate că încă mai există oameni ce consideră că poporul român este unul tolerat în Transilvania, dar cu toate acestea ţinem să le amintim că România, conform articolului 1 din Constituţie, este un stat naţional, unitar şi indivizibil”, se arată în scrisoare. La final, protestul studenţilor de la UMC s-a încheiat cu intonarea imnului naţional. În altă ordine de idei, incidentul în care a fost implicată eleva Sabina Elena a fost comentat şi de preşedintele UDMR Kelemen Hunor, care, culmea, nu pare conştient de gravitatea evenimentelor de la liceul din Covasna. Hunor a spus că acest gest al elevei a fost amplificat în mod artificial.



12