Marţi, 1 noiembrie, în România s-a desfăşurat un exerciţiu neanunţat, de calamitate după cutremur major. Unul dintre exerciţiile pe care o ţară ca Austria, bunăoară, le organizează cam de 15 ori pe an. La noi, chipurile, premieră naţională.

Exerciţiul a debutat cu o conferinţă de presă şi s-a încheiat cu o emisiune la TVR, în care aceluiaşi protagonist de dimineaţă - secretarul de stat Raed Arafat - i-au sărit dracii, şi-a smuls lavaliera şi-a plecat din studioul de televiziune. Mişto. Pe parcursul lui, populaţia nu a fost implicată (doar ''organele'' şi instituţiile), dar a fost afectată în fel şi chip de desfăşurarea de forţe. Bunăoară, traficul - şi aşa infernal - din Capitală. Sau funcţionarea serviciului de Ambulanţă în Bucureşti şi Iaşi, tot din cauza participării la acţiune. Într-o comună din Iaşi, o bătrână dezbrăcată a zăcut cinci ore pe jos, în aşteptarea Salvăriii, care... era la exerciţiu!? Ş.a.m.d.

Nu-i vorbă, asemenea exerciţii sunt necesare, inclusiv cu implicarea populaţiei. Se fac ele cum trebuie sau sunt doar, din când în când, simple exerciţii de imagine, în care ne admirăm singuri cât suntem de prompţi şi de eficienţi?! Ne imaginăm poate că un cutremur major ne va surprinde în casă, seara (ca în '77), noaptea sau în zi de sărbătoare, cu toată familia pe lângă noi? Posibil, dar improbabil în acelaşi timp. S-ar putea ca soţii să fie la muncă, iar copiii la şcoală. Şi unii, şi ceilalţi (cât sunt ei de adulţi, cei mici nici atât) să nu ştie ce să facă. În şcolile din România, exerciţiile de cutremur, cu sau fără evacuare din incintă, se fac pe fugă şi la mişto. La locurile de muncă, absolut deloc.

Tot într-o şcoală din România, la ora la care se desfăşura exerciţiul de ''salvare'', pe o fetiţă a căzut un dulap în clasă, rupându-i mâinile şi picioarele. Fără să fie cutremur! Dulapul nu era ancorat în partea de sus de perete (abia prin anii 2000 cei de la IKEA ne-au învăţat chestia asta, prin produsele lor, în România ''nu se obişnuieşte'') pentru că dirigintele/administratorul sau dracu' să-l ia ce era... n-a vrut să găurească peretele! (În România prosperă un cult al pereţilor imaculaţi şi intacţi). În altă şcoală, s-a propus ca în clase să fie amplasate extinctoare, iar învăţătoarele - că doar nu cei de clasa-ntâi - să fie instruite cum să le folosească. Reacţia ''comitetului de părinţi'': ''Da' câte să mai ştie să facă şi doamna învăţătoare?!?'' (Manevra Heimlich, bunăoară?...).

În teorie şi în exerciţiu suntem perfecţi şi imbatabili. Viaţa reală ne mai încurcă, dar numai ''on a regular basis''. În rest, suntem ''ca lumea''.