Spectacol caritabil cu Galani, Trăistariu şi alţi artişti constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spectacol caritabil cu Galani, Trăistariu şi alţi artişti constănţeni

Monden 01 Februarie 2012 / 00:00 815 accesări

Câţiva artişti constănţeni, printre care se numără Mihai Trăistariu şi Ionuţ Galani, s-au mobilizat, în această perioadă, pentru a sări în ajutorul Andradei Broască, o tânără din Eforie care suferă de leucemie, boală ce necesită un transplant de măduvă în străinătate ale cărui costuri ajung la suma de 150.000 de euro. Evenimentul intitulat „Andrada are nevoie de noi” constă într-un spectacol susţinut pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în această vineri, începând cu ora 17.00. Preţul unui bilet este de 20 de lei si are ca scop strângerea de fonduri pentru Andrada Broască, studentă la Facultatea de Farmacie a Universităţii „Ovidius” Constanţa.

Invitaţi să urce pe scenă în cadrul evenimentului sunt: Ionuţ Galani, Mircea Cazan şi formaţia de dansuri greceşti Asteria, Mihai Trăistariu, Larisa Mirabela Ciortan, Lucan Denisa, Polifonic Band, Clubul de dans sportiv „Magic Star”, Ansamblul Kardelen, trupa de dans sportiv „Black Sea”, precum şi Corala Bărbătească „Cuvânt Bun” din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, sub bagheta dirijorului Gianin Cristian Oprea.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, al Crucii Roşii Constanţa şi Ligii Studenţilor Universităţii „Ovidius”.



12