Spitalul Judeţean, asaltat de turişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Spitalul Judeţean, asaltat de turişti

Eveniment 04 August 2007 / 00:00 729 accesări

Chiar dacă temperatura a scăzut în ultimele zile, în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean este, în continuare, aglomeraţie. Medicii din Urgenţă spun că persoanele care vin la spital fie sînt turişti, fie nu au medic de familie şi de aceea apelează la cadrele medicale constănţene, chiar şi pentru o rană superficială sau pentru o răceală uşoară. “Săptămîna aceasta, zilnic, am avut peste 450 de prezentări în Urgenţă. În perioada 30-31 iulie, s-au prezentat 550 de pacienţi, dintre care 128 au rămas internaţi. Nu toţi pacienţii au avut de suferit din cauza căldurii, foarte mulţi avînd afecţiuni care ar fi putut fi tratate de către medicii de familie”, a declarat purtătorul de cuvînt al Spitalului Clinic Judeţean, dr. Florian Stoian. Reprezentanţii spitalului spun că aglomeraţia din unitatea sanitară este cauzată şi de faptul că deserveşte şi populaţia din judeţele limitrofe Constanţei. Mai mult decît atît, activitatea din Urgenţă este îngreunată şi pentru că circuitele medicale nu sînt bine puse la punct. “Construcţia acestui spital a fost finalizată în 1969. De aceea, nu toate normele europene pot fi respectate. Nu avem rampe pentru persoanele cu handicap, însă vrem să facem patru astfel de rampe în cel mai scurt timp”, a continuat dr. Stoian.



12