Sporuri de fidelitate pentru personalul Penitenciarului Poarta Albă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sporuri de fidelitate pentru personalul Penitenciarului Poarta Albă

Politică 04 Septembrie 2006 / 00:00 2009 accesări

La mijlocul săptămînii trecute, Guvernul României a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care, începînd de la 1 ianuarie 2007, gardienii şi restul persoanelor care lucrează în penitenciare vor beneficia de sporuri de fidelitate şi alte avantaje băneşti. Măsura a fost luată în scopul de a atrage în sistem noi cadre dar şi pentru a stopa plecarea celor deja angajaţi, întrucît în ultimii ani, penitenciarele au pierdut peste 1200 de oameni. Potrivit noii ordonanţe, gardienii şi restul celor care se ocupă de paza prizonierilor şi care au o vechime de minim cinci ani vor beneficia de un spor de pînă la 20% din salariul de bază. De asemenea, fondul de premiere al angajaţilor va fi majorat de la 5 la 10%, ajungîndu-se astfel la acelaşi nivel cu recompensele care se acordă în prezent poliţiştilor. Tot de la 1 ianuarie 2007, funcţionarii cu statul special din sistemul penitenciar vor avea dreptul şi la diverse ajutoare acordate în cazul reorganizării unităţii sau la pensionare, precum şi de despăgubiri în cazul unor accidente. Pentru 2007, Ministerul Muncii a mai propus o creştere salarială de 15% pentru angajaţii din Penitenciare, dar proiectul admis de Guvern menţionează o majorare de numai 11,7%. Directorul Penitenciarului Poarta Albă, insp.princ. Cătălin Bejan a menţionat că aceste măsuri sunt benefice, fiind de natură să stopeze exodul angajaţilor din sistem, către alte domenii de activitate. " Numai în 2004, odată cu demilitarizarea sistemului, de la Penitenciarul Poarta Albă au plecat în jur de 35 de angajaţi. O parte dintre aceştia mai aveau puţin timp pînă la pensionare iar altora le-a fost probabil teamă de sistemul civil. În continuare, este nevoie de cadre specializate dar în prezent putem spune că la Penitenciarul Poarta Albă, personalul existent menţine situaţia sub control" a declarat Bejan. Odată cu apariţia Legii 293/2004, membrii personalului militar au căpătat statutul de funcţionari publici cu statut special şi fac parte din sectorul operativ de pază, escortare şi supraveghere a deţinuţilor. În afara acestora există în prezent la Penitenciarul Poarta Albă şi patru angajaţi civili, un educator, un referent în cadrul Biroului Evidenţă, şi doi contabili. "Nivelul salariilor este în prezent peste cel minim pe economie dar personal, consider că, în prezent, ceea ce contează este existenţa unui venit constant şi al unui loc stabil de muncă. În regulamentul de organizare, pentru Penitenciarul Poarta Albă, incluzînd aici şi Secţia exterioară de la Valu lui Traian, sunt prevăzute 640 de posturi. În momentul de faţă, noi avem însă doar în jur de 580 de angajaţi, care au în custodie 1560 de persoane private de libertate" a mai afirmat Bejan.



12