Sprijinim din buzunarele noastre “îngheţate” companiile energetice de stat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cresc facturile cu “câţiva lei”. Pentru că aşa vrea Guvernul

Sprijinim din buzunarele noastre “îngheţate” companiile energetice de stat

Eveniment 15 Noiembrie 2011 / 00:00 586 accesări

Un consilier pe probleme de mediu în Ministerul Economiei şi Comerţului îşi dă cu părerea despre ce înseamnă creşterea preţului energiei electrice ca urmare a aplicării schemei de sprijin pentru sursele regenerabile. Menţionăm că această “schemă de sprijin” va apărea pe facturile noastre şi, evident, va trebui să o achităm. Nu este \"o sumă fantastică\", este de \"câţiva lei\", a declarat, ieri, consilierul Mircea Cotoşman. \"Creşterea de preţ este de câţiva lei, nu vorbim de sume fantastice. Acum este vremea să plătim, după 200 de ani în care s-a poluat fără ştire\", a afirmat Cotoşman la un seminar pe teme de energie regenerabilă. Reamintim că suma “deloc fantastică” reprezintă contribuţia cetăţenilor către companiile care investesc în producţia de energie din surse regenerabile. Un investitor obţine bani atât din vânzarea energiei, cât şi din certificatele verzi pe care le tranzacţionează pe piaţă, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligaţi să le cumpere în cote anuale. Susţinerea energiilor regenerabile va duce la creşterea preţului final al energiei. Potrivit calculelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), consumatorii de electricitate din România vor plăti 10 miliarde de euro în plus la facturi până în anul 2020, pentru sprijinirea investiţiilor în energii regenerabile. Schema de sprijin prin certificate verzi va fi aplicată până în 2021. Cel mai mare impact va fi resimţit în 2016-2017, când consumatorii ar putea ajunge să plătească pentru energie cu până la 30% mai mult. În 2012, preţul ar urma să urce cu 2,5%, potrivit ANRE. Cotoşman a mai precizat că România a avut de ales dintre mai multe sisteme de sprijin şi că a ales-o pe aceasta, în care cetăţenii susţin “scheme de sprijin” pentru stat.

UE NU NE IA ÎN SERIOS În acest context incredibil, în care salariile şi pensiile vor fi îngheţate întreg anul viitor, în care se fac rectificări negative de buget pe ultima sută de metri, Cotoşman recunoaşte singur că reprezentanţi ai mai multor state din Europa nu l-au luat în serios atunci când le-a prezentat bugetul schemei de sprijin pentru investiţii regenerabile plătite din buzunarul contribuabililor. \"Este una dintre cele mai generoase scheme de sprijin din Europa, dacă nu chiar cea mai generoasă. Considerăm că esenţa schemei este bună. Anecdotic vorbind, toate statele din jur, Albania sau Serbia, vorbeau de milioane de euro. Când le-am spus că la noi este de 9 miliarde de euro, am părut necredibil. Nu ştiu dacă m-au luat în serios. Ar fi bine să şi producem utilaje pentru eoliene, ar fi cazul ideal\", a explicat el. Contextul “necredibilităţii” este însă simplu: în niciunul dintre statele democratice europene populaţia nu este împovărată cu astfel de “susţineri” ale firmelor de stat, oricât ar fi ele de mici. În statele civilizate, acest “sprijin” intră la investiţiile în macroeconomie şi nu pe facturile sărmanilor cetăţeni care au de ales între a achita întreţinerea, curentul, gazele sau a cumpăra de-ale gurii!



12