Start ratat pentru România U17 şi U19 în Turul de Elită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Start ratat pentru România U17 şi U19 în Turul de Elită

Sport 20 Martie 2019 / 13:45 481 accesări
România U17 (sursa foto: www.frf.ro)

România U17 (sursa foto: www.frf.ro)

Reprezentativele de fotbal Under 17 şi Under 19 ale României au susţinut miercuri primele partide din cadrul Turului de Elită, ultima fază înaintea turneului final al Campionatului European. Din păcate, ambele formaţii au suferit înfrângeri severe, primind câte cinci goluri.

În Turcia, la Manavgat, România U17 (antrenor Daniel Mogoşanu) a cedat cu scorul de 1-5 (Koller 90+2 / Nelson 16, Pehlivan 22, 39, Bockle 73, 90) în faţa Austriei U17. Au evoluat pentru echipa noastră următorii jucători: Sava - Chilili, Drăgușin (cpt.), Vita, Stefanovici - Crivac (73 Borcea), Grameni (73 Szondi) - Stoica, Bani (70 Corbeanu), Alexi Pitu - Louis Munteanu.

România U17 va mai întâlni Italia U17 (sâmbătă, 23 martie, ora 11.00) şi Turcia U17 (marţi, 26 martie, ora 13.00). La turneul final găzduit de Irlanda, în în luna mai, se vor califica echipele clasate pe primul loc şi cele mai bune şapte ocupante ale poziţiilor secunde.

În Rusia, la Krasnodar, România U19 (antrenor Daniel Oprescu) a pierdut cu scorul de 0-5 (Afolabi 7, 65, Smallbone 12, 53, Ehmann 57-autogol) în faţa Irlandei U19. Au evoluat pentru formaţia noastră următorii jucători: Cristea - A. Rus (32 Țîrlea), Ehmann, Screciu, S. Șerban (58 R. Ispas) - Manolache (cpt.) (33 Sefer), Chiriac - Baicu (79 Horșia), Mihăilă, Petrila - Mitruscsak (58 Banyoi).

Pentru a se califica la Campionatul European U19 găzduit de Armenia, în iulie, România trebuie să câștige grupa din care mai fac parte Irlanda, Rusia și Azerbaidjan.

România U19 va mai înfrunta Rusia U19 (sâmbătă, 23 martie, ora 16.00) şi Azerbaidjan U19 (marţi, 26 martie, ora 16.00). La turneul final găzduit de Armenia, în luna iulie, se vor califica ocupantele primului loc din grupele Turului de Elită.



12