Suspendările lui Blatter şi Platini, reduse la apel - de la opt la șase ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Scandalul „Corupție la FIFA“

Suspendările lui Blatter şi Platini, reduse la apel - de la opt la șase ani

Sport 25 Februarie 2016 / 15:04 415 accesări
Platini și Blatter vor merge la TAS, însă carierele lor în fotbal par a fi deja încheiate

Platini și Blatter vor merge la TAS, însă carierele lor în fotbal par a fi deja încheiate

Comisia de Apel a FIFA a decis ca suspendările elveţianului Joseph Blatter şi francezului Michel Platini din orice activitate legată de fotbal, anunțate în decembrie 2015, să fie reduse de la opt la şase ani. Comisia a fost de acord cu argumentele şi principiile prezentate de Comisia de Etică a forului atunci când i-a sancţionat pe cei doi, dar a considerat că unele argumente puternice în favoarea lui Platini şi Blatter nu au fost luate în considerare în luna decembrie.

Miercuri, Comisia de Apel a confirmat parţial sancţiunile dictate de camera decizională a Comisiei de Etică. Astfel, Michel Platini este suspendat din orice activitate legată de fotbal pentru o perioadă de şase ani, sancţiune valabilă din 8 octombrie 2015, şi amendat cu 80.000 de franci elveţieni. Joseph Blatter este de asemenea suspendat pentru şase ani şi amendat cu 50.000 de franci elveţieni.

Preşedintele suspendat al UEFA, Michel Platini, şi preşedintele suspendat al FIFA, Joseph Blatter, au fost acuzaţi de conflict de interese şi plată neloială. Sancţiunile au fost dictate deoarece Platini a primit 1,8 milioane de euro din partea lui Blatter, în 2011, pentru o activitate de consilier încheiată în 2002, fără contract scris.

PLATINI ȘI BLATTER ATACĂ DECIZIA LA TAS

Michel Platini și Joseph Blatter au sesizat Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), cea mai înaltă jurisdicție sportivă, pentru a contesta menținerea suspendării lor. „Este o decizie insultătoare, rușinoasă și o denigrare a dreptului, dar, în realitate, o decizie politică, luată de o veritabilă birocrație fără opoziție în cadrul acestei organizații. Voi înainta toate recursurile posibile, începând cu TAS. Le-am cerut avocaților mei să facă toate demersurile necesare fără să aștepte. Sunt victima unui sistem care nu are decât un singur obiectiv: să mă împiedice să mă prezint la alegerile pentru președinția FIFA, pentru a se proteja anumite interese pe care mă pregăteam să le înfrunt”, a afirmat Platini, care era considerat mare favorit pentru alegeri înainte de a fi silit să renunțe la candidatură, constrâns de imposibilitatea de a epuiza toate recursurile în timpul necesar. Conform lui Michel Platini, congresul extraordinar de alegeri de vineri, care trebuie să aleagă un succesor pentru Blatter, „va fi marcat în istorie de ilegitimitatea aleșilor fotbalului de către administrația FIFA”. „Sunt profund decepționat de decizia Comisiei de Apel a FIFA și bineînțeles că voi sesiza TAS”, a spus și Blatter.

Citește și:

Franz Beckenbauer, sancționat de Comisia de Etică al FIFA

Jerome Valcke, suspendat 12 ani din fotbal

Rusia îi va invita pe Blatter și Platini la Campionatul Mondial din 2018

Suspendări drastice pentru Blatter și Platini: opt ani interdicție de a activa în fotbal!

Taguri articol
FIFAPlatiniBlatterSuspendareTAS


12