Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Politică 01 Septembrie 2009 / 00:00 459 accesări

PSD propune reorganizarea SPP, pentru că face “poliţie politică”

Liderul grupului parlamentar social-democrat din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a declarat, ieri, după reuniunea grupurilor PSD şi PC, că formaţiunea sa va propune, în cadrul a două proiecte de legi, reorganizarea SPP şi STS, întrucît SPP, “condus de Băsescu, face poliţie politică”, urmărind membrii conducerii PSD. Hrebenciuc a precizat că PSD va da astăzi publicităţii două proiecte de lege cu privire la reorganizarea SPP şi STS. El a adăugat, răspunzînd unei întrebări, că cele două proiecte de lege prevăd, printre altele, reorganizarea SPP şi STS, astfel încît nominalizarea şefilor celor două servicii să se facă, la propunerea preşedintelui, de către Parlament.

Churilin: “Nu te poţi detaşa de faptul că România a luptat şi împotriva URSS”

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a declarat, ieri, că Rusia îi comemorează pe militarii români eroi ai celui de-al doilea Război Mondial, iar pentru ruşi, românii sînt apropiaţi prin mentalitate, stil de viaţă şi credinţă, “dar nu te poţi detaşa de faptul că România a luptat şi împotriva URSS”. Întrebat de un reporter cum caracterizează relaţia Rusiei cu România la 70 de ani de la acele evenimente, diplomatul a ezitat să dea un răspuns, explicînd că este vorba despre subiecte distincte, care nu pot fi văzute în relaţie directă. El a adăugat că, după prăbuşirea Cehoslovaciei, “agresorul s-a apropiat foarte mult de graniţele României”: “Conducerea de atunci din România a încercat să evite războiul dar din păcate nu s-a reuşit. A urmat acel pas tragic care s-a consumat prin intrarea în război a României de partea Germaniei hitleriste împotriva forţelor ruse, şi care a costat poporul român mii şi mii de vieţi de tineri”. El a adăugat că Moscova doreşte dezvoltarea în continuare a relaţiilor româno-ruse.

Restanţele salariale în Justiţie, ANI şi siguranţa naţională, priorităţi senatoriale

Senatorii se reunesc, astăzi, în sesiunea parlamentară de toamnă, printre priorităţile acestora aflîndu-se Ordonanţa de Urgenţă privind plata restanţelor salariale în Justiţie, pachetul de legi privind siguranţa naţională şi ordonanţa privind modificarea legii de înfiinţare a ANI. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a convocat pe senatori, astăzi, pentru începerea celei de-a doua sesiuni parlamentare din acest an. Ca la începutul fiecărei sesiuni ordinare, reprezentanţii grupurilor parlamentare vor anunţa propunerile pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor în Birourile permanente, potrivit negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare de la începutul legislaturii, urmînd ca listele cu propuneri să fie supuse în întregime votului şi să se aprobe cu majoritate de voturi.

Rapoartele Udrea, Nemirschi şi Ridzi, priorităţi ale deputaţilor

Camera Deputaţilor are pe agenda sesiunii de toamnă, care debutează astăzi, Codurile de procedură penală şi civilă, rapoartele finale în cazurile Nemirschi şi Udrea, precum şi pronunţarea asupra raportului întocmit de Comisia de anchetă în cazul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi. Camera Deputaţilor are pe agenda sesiunii de toamnă Codurile de procedură penală şi civilă. Preşedintele subcomisiei pentru Codul de Procedură Civilă, Daniel Buda, a declarat că îşi doreşte ca legea să intre în vigoare la şase luni de la momentul adoptării, şi înaintea noului Cod Civil. De asemenea, deputaţii trebuie să se pronunţe pe rapoartele finale a trei comisii de anchetă, care au lucrat şi pe perioada vacanţei parlamentare; privind verificarea privatizării Societăţii Comerciale Nicolina, verificarea unui contract de publicitate încheiat de Ministerul Mediului şi verificarea modului de cheltuire a unor fonduri publice de către Ministerul Turismului. Sesiunea parlamentară a Camerei va debuta cu o şedinţă a vechiului Birou Permanent, care va discuta propunerile grupurilor parlamentare privind componenţa viitorului Birou, lista celor 13 nominalizaţi urmînd să fie propusă deputaţilor spre aprobare într-o scurtă şedinţă de plen.

UNJR cere Parlamentului implicarea în rezolvarea conflictului dintre Executiv şi magistraţi

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) solicită Parlamentului României, structurilor acestuia şi fiecărui parlamentar în parte, implicarea constituţională în conflictul constituţional existent între puterea executivă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte. Într-o scrisoare deschisă, către Mircea Geoană, preşedinte al Senatului, Roberta Anastase, preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi către liderii grupurilor parlamentare din cele două Camere, UNJR cere implicarea în soluţionarea conflictului, “avînd în vedere gravele evenimente din sistemul de justiţie şi lipsa totală de transparenţă decizională a puterii executive şi a preşedintelui României în ceea ce îi priveşte pe judecători, ai căror reprezentanţi nu au fost primiţi la consultări pe marginea proiectului de lege unitară a salarizării, proiect de lege faţă de care Guvernul României are intenţia a-şi asuma răspunderea în faţa Parlamentului României”. UNJR consideră că singurul în măsura a interveni în restabilirea echilibrului între puteri, în acest moment grav pentru existenţa statului de drept, este Parlamentul - prin reprezentanţii săi şi prin actele pe care acesta le poate adopta constituţional. În acest context, UNJR afirmă că sprijină şi este solidară cu solicitările adunărilor generale ale instanţelor din toată ţara, potrivit cărora există un conflict constituţional între puterea Executivă şi preşedintele României, pe de-o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte. UNJR apreciază că, în măsura în care Parlamentul României nu dă curs solicitării exprimate unitar de instanţe, situaţia se va agrava iremediabil, cu consecinţe grave pentru toate puterile constituite în stat relativ la echilibrul acestora în sistemul constituţional al statului de drept.

Decebal Traian Remeş, audiat la Comisia de irigaţii

Fostul ministru al Finanţelor, Traian Remeş, s-a prezentat, ieri, în faţa Comisiei de anchetă privind sistemul de irigaţii, pentru a da explicaţii în legătură cu semnarea garanţiei de stat pentru contractul cu Transchem. El a declarat că a semnat garanţia de stat în cazul contractului cu Transchem pentru că a considerat benefic să aplice hotărîrile Guvernului de la acea dată şi i-a sfătuit pe deputaţi să nu ia “de bune” afirmaţiile lui Daniel Dăianu despre acest caz. Remeş a declarat că semnarea garanţiei pentru contractul cu Transchem în numele statului român, în calitate de ministru al Finanţelor, a avut la bază studiul comitetului interministerial din acea perioadă şi că a ales să aplice toate hotărîrile Executivului din care a făcut parte pentru că a considerat “benefic”. El a adăugat că, în cazul în care refuza să semneze, ar fi trebuit să plece din Guvern.

Precizări privind plîngerea membrilor comisiei Udrea

Deputaţii PSD din Comisia Udrea cer, în plîngerea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind înregistrarea discuţiei dintre membri ai comisiei, începerea urmăririi penale „in rem” (cînd autorul este necunoscut), iniţial, social democraţii anunţînd că demersul lor îl vizează pe preşedintele Camerei, Roberta Anastase. Parlamentarii PSD din Comisia Udrea au depus, săptămîna trecută, la Parchetul ÎCCJ, două plîngeri penale. Ei declarau atunci că una îl vizează pe ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, acuzat că a sustras un document adresat comisiei, iar o alta, pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în cazul înregistrării unei discuţii dintre membri ai comisiei, care a fost apoi difuzată în presă. În plîngere, deputaţii PSD cer începerea urmăririi penale in rem pentru identificarea persoanelor care au făcut înregistrarea respectivă. Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a declarat, ieri, că plîngerea PSD îl vizează indirect pe preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, în legătură cu înregistrările ilegale ale discuţiei de la comisia de anchetă Udrea. „Este o plîngere in rem, pentru că nu se ştie cine a făcut înregistrările”, a spus Bănicioiu, menţionînd că „este in rem pentru că nu poţi să spui cu exactitate cine a făcut aceste înregistrări”. În 16 august, pe mai multe bloguri şi în presă a apărut o înregistrare a unor discuţii purtate în Comisia Udrea, dintre Ludovic Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu şi, potrivit transcrierii care a însoţit înregistrarea primită iniţial de redacţii, un al patrulea participant ar fi fost Lakatos Peter, care a negat prezenţa la această convorbire, ulterior dovedindu-se că, de fapt, era vorba despre social democratul Dumitru Chiriţă.



12