Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 27 Martie 2009 / 00:00 523 accesări

SUA - Român condamnat

Un român care a incendiat în 2007 un club de striptease din Washington, provocînd arsuri unui agent de pază, a fost condamnat la 30 de ani şi opt luni de închisoare. Vasile Graure a fost condamnat miercuri de un tribunal din Washington, pentru incendierea, în 2007, a clubului de striptease Băieţi Buni, după ce fusese dat afară din acest local. Unul dintre agenţii de pază care au încercat să îl oprească pe bărbat a suferit arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului. Procurorii au cerut o pedeapsă de 45 de ani de închisoare, dar judecătorul Robert Richter a precizat însă că sentinţa pronunţată s-a bazat pe proceduri şi pe sentinţe anterioare hotărîte în cazuri similare. Soţia şi tatăl victimei au depus mărturie în cadrul procesului. Victima, care a fost spitalizată în ultimele 17 luni, a luat la rîndul său cuvîntul în momentul în care procurorii au prezentat mărturia sa filmată anterior. Vasile Graure susţine că nu îşi aminteşte să fi incendiat clubul şi nu şi-a prezentat niciodată scuzele victimei.

Marea Britanie - Româncă acuzată de neglijenţă

O româncă angajată în Marea Britanie ca îngrijitoare pentru bătrîni cu probleme mentale a fost acuzată de neglijenţă în cazul a patru pensionare internate într-un centru specializat. Aurora Petre, de 33 de ani, este acuzată de maltratare şi neglijenţă intenţionată a patru femei care locuiau la centrul de asistenţă pentru persoane vîrstnice cu dizabilitate mentală. Faptele de care este acuzată românca s-ar fi petrecut în 4 martie 2008. Avocata femeii a cerut instanţei să amîne audierile cu patru săptămîni pentru continuarea anchetei. Procesul propriu-zis ar putea dura maximum trei zile. Aurora Petre a fost eliberată pe cauţiune şi se va prezenta în faţa instanţei în 24 aprilie.

Somalia - Nave cargo, capturate

Două nave cargo aparţinînd unor armatori din Grecia şi Norvegia au fost capturate de piraţi, în ultimele 24 de ore, în largul coastelor somaleze, anunţă Forţa navală europeană Atalanta. Nava Nipayia, un cargo de 9.000 tone sub pavilion panamez şi aparţinînd unui armator grec, avînd la bord 19 membri ai echipajului, a fost atacată miercuri după-amiază la circa 800 de kilometri la est de portul somalez Kismaayo. O altă navă, Bow-Asir, de 23.000 de tone, aparţinînd unui armator norvegian, a fost capturată, joi dimineaţă, la 450 de kilometri la est de Kiasmaayo. Deocamdată, nu se ştie cîte persoane se află la bordul acestei nave. Navele care folosesc acest traseu au fost avertizate în legătură cu atacurile piraţilor somalezi.

Irak - Atentat cu maşină-capcană

Cel puţin 16 persoane au murit şi alte 35 au fost rănite, joi, într-un atentat cu maşină-capcană la Bagdad. Atentatul s-a produs pe una dintre străzile principale din cartierul Shaab, în nordul Bagdadului. Conform unor surse medicale, printre morţi se află patru copii şi trei femei.Shaab, un cartier mixt, a fost scena unor confruntări între miliţiile şiite, precum Armata lui Mehdi a liderului radical Moqtada al-Sadr şi grupuri de insurgenţi suniţi. De la începutul anului 2008, numărul atentatelor din zonă a scăzut, iar atacurile sînt mai rare în acest cartier, în care locuiesc şiiţi şi suniţi. Acest atentat survine după două zile de la un atentat sinucugaş la nord-est de Bagdad, soldat cu 27 de morţi, majoritatea kurzi.

Turcia - Accident aviatic

Liderul unui partid ultranaţionalist din Turcia, Muhsin Yazicioglu, a fost dat dispărut, alături de alte cinci persoane, după prăbuşirea elicopterului cu care se deplasau. Sute de membri ai echipelor de intervenţie participă la căutări, îngreunate de vremea nefavorabilă. Televiziunile turce au difuzat o convorbire telefonică a unui supravieţuitor, identificat drept Ismail Gunes, reporter al agenţiei IHD, care afirmă că el este singurul supravieţuitor, explicînd că în zonă este viscol şi ceaţă. Acesta a mai declarat că toţi ceilalţi pasageri par să fi murit. Muhsin Yazicioglu, liderul Partidului pentru Marea Unitate, ultranaţionalist, şi anturajul său revenea de la un miting electoral organizat înaintea alegerilor locale de duminică. Elicopterul cu care se deplasa a intrat într-o zonă de turbulenţe în zona muntoasă Kahramanmaras.

Bulgaria - Posesie de heroină

Poliţiştii bulgari au reţinut un coleg de-ai lor, de la departamentul antidrog, pentru posesie de heroină în scopul consumului propriu. Ofiţerul a fost arestat în Sofia, după ce autorităţile au descoperit că bărbatul cumpăra droguri de la un traficant local. Acesta a fost reţinut luni, în cadrul unei operaţiuni a Ministerului bulgar de Interne. La momentul arestării, poliţistul trebuia să fie de serviciu în cadrul departamentului său. Bărbatul avea asupra sa, luni, 4-5 doze de heroină, potrivit reprezentanţilor Ministerului de Interne.

Italia - Reţea de trafic uman

Poliţia bulgară şi cea italiană au anihilat o reţea de trafic de persoane bulgară în Italia. Două cetăţene bulgare, de 40, respectiv 46 de ani, au fost arestate la Sofia şi inculpate pentru trafic de persoane şi participarea la un grup infracţional. Fetele care au fost victime ale reţelei, printre care şi minore, erau recrutate din diverse regiuni ale Bulgariei şi atrase cu promisiuni de căsătorie în Italia cu persoane bogate. După ce erau transferate în Italia, acestea erau exploatate ca prostituate sau erau obligate să fure. Poliţia bulgară nu a furnizat detalii cu privire la numărul de fete implicate. Un mandat internaţional de arestare pe numele a 11 cetăţeni bulgari care fac parte din reţea a fost emis în Italia. Poliţia bulgară a lucrat în cadrul acestei anchete în colaborare cu poliţia din Udine şi cu Parchetul din Trieste.

Spania - Reţea de falsificatori, anihilată

Garda civilă spaniolă a desfiinţat o reţea de britanici care acţiona în Spania şi care era specializată în falsificare de documente, folosite pentru a obţine credite bancare. Trei falsificatori de naţionalitate britanică, care locuiau în Costa del Sol, au fost arestaţi în primă fază. După aceea, circa 50 de utilizatori şi de beneficiari ai documentelor false procurate de această reţea au fost interogaţi în toată Spania şi au fost reţinuţi sub acuzaţia de escrocherie. Mare parte dintre aceştia erau tot britanici. Aceştia au putut obţine credite de peste 60 de milioane de euro cu ajutorul documentelor false, potrivit Gărzii Civile, care estimează că această organizaţie de falsificatori perfect structurată era cea mai importantă de acest fel din Spania. Garda Civilă a transmis în paralel şi la Interpol dosare privind peste 1.000 de persoane, ce locuiesc în 26 de ţări, care au putut beneficia de documente false furnizate de acest grup.

Germania - Consultări frecvente

Cancelarul german a propus, joi, organizarea unor de consultări frecvente între UE şi Rusia, pe probleme de apărare, în vederea ameliorării încrederii reciproce. Aceste consultări au ca scop consolidarea încrederii cu Rusia, a explicat Angela Merkel. Cancelarul a anunţat că va discuta săptămîna viitoare despre aceste probleme, precum şi despre propunerile Rusiei privind noua arhitectură de securitate a Europei, în timpul vizitei preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, la Berlin. Cu privire la această idee rusă a unei „arhitecturi de securitate”, pe care majoritatea experţilor occidentali o consideră foarte vagă, Angela Merkel a afirmat că Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Consiliul NATO-Rusia oferă deja forumuri de discuţie. În opinia sa, problema nu este insuficienţa normelor internaţionale, ci un deficit al aplicării lor.

Rusia - Decizie fermă

Oficialii din Kîrgîzstan îşi menţin decizia din februarie de a închide baza americană de la Manas, a declarat joi ministrul Afacerilor Externe, Kadirbek Sarbaiev, aflat în vizită la Moscova. „Nu examinăm problema unei eventuale reveniri a SUA la baza aeriană”, a declarat Kadirbek Sarbaiev, după o serie de discuţii cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Kîrgîzstanul şi-a anunţat la începutul anului intenţia de a închide baza americană de la Manas, o instalaţie-cheie pentru susţinerea logistică a coaliţiei internaţionale din Afganistan. La începutul lunii martie, preşedintele Kurmanbek Bakiev declara totuşi că este deschis unor noi discuţii cu SUA pe tema unei eventuale menţineri a bazei lor în această ţară din centrul Asiei.

China - Critici la adresa Pentagonului

China a criticat, joi, raportul publicat de Pentagon cu privire la puterea sa militară, calificîndu-l drept “o deformare grosolană a realităţii”. În raportul său anual privind China, Departamentul american al Apărării apreciază că dezvoltarea militară a gigantului asiatic în domeniile nuclear, spaţial şi cibernetic ameninţă echilibrul regional din Asia.

Ungaria - Partidele reiau consultările

Partidul Socialist ungar, aflat la guvernare şi formaţiunea liberală Democraţii Liberi au iniţiat consultări, joi, după ce Gyorgy Suranyi, propus pentru funcţia de premier, a declinat propunerea. Fostul guvernator al Băncii naţionale Suranyi a declarat la Bruxelles că susţinerea pe care el o considera necesară din partea partidelor nu s-a materializat. Ca reacţie la declaraţia lui Gyiorgy Suranyi, Gyula Horn, liderul coaliţiei socialist-liberale, a declarat că este necesar să fie analizată posibilitatea găsirii unui candidat de acelaşi calibru. Întrevederea dintre socialişti şi democraţii liberi a durat mai puţin de 30 de minute, iar negocierile dintre cele două partide s-ar putea relua vineri. Pe lista premierului demisionar Frenc Gyurcsany s-au aflat alte două nume: fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe Ferenc Glatz şi preşedintele organizaţiei economice GKI, Andras Vertes. Aceste două propuneri nu au fost acceptate de liberali.

Spania - Protest

Circa 1.000 de antreprenori şi liber-profesionişti au manifestat, joi, la Madrid, cerînd modificarea politicii economice în Spania şi solicitînd ajutoare pentru depăşirea crizei. Mulţimea adunată în faţa Congresului a cerut demisia şefului Guvernului socialist spaniol, Jose Luis Rodrigues Zapatero şi a scandat “Spania merită un alt premier”. Spania a intrat în recesiune în 2008 în urma declanşării crizei imobiliare şi financiare internaţionale. Tensiunile sociale par să se intensifice treptat în Spania, stat puternic afectat de criză, unde şomajul a atins un nivel record faţă de restul UE. Manifestaţii ale muncitorilor au avut loc în ultimele luni în regiunile afectate de planurile sociale, dar şi organizate de marile centrale sindicale UGT şi CCOO, care exclud în acest moment o grevă naţională.

Polonia - Manifestaţie anti-criză

Cîteva sute de siderurgişti, mineri, muncitori în industria armamentului şi angajaţi ai serviciilor de urgenţă au manifestat joi, pe străzile din Varşovia, pentru a-şi apăra locurile de muncă şi a cere creşterea salariilor. Reuniţi la apelul sindicatului radical Sierpien 80, manifestanţii au lansat petarde înspre Ministerul Economiei, au ars pneuri şi au arborat drapelele organizaţiei lor. Guvernul polonez a decis, în februarie, să reducă cheltuielile bugetare globale în 2009 cu 19,7 miliarde de zloţi, echivalentul a 4,27 de miliarde de euro.



12