Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 22 Decembrie 2008 / 00:00 438 accesări

Elveţia - Campanie de afişaj

Organizaţia de tineret a Uniunii Democratice de Centru din Elveţia va desfăşura o campanie de afişaj împotriva extinderii acordului privind libera circulaţie la România şi Bulgaria, unul dintre afişe prezentînd doi români care fură dintr-o casă. Publicaţia “Le Matin” a reuşit să procure trei afişe pe care tinerii creştini-democraţi le vor folosi în campania menită să ducă la respingerea acestei măsuri în cadrul referendumului de la 8 februarie. Două dintre acestea reprezintă un peisaj elveţian şi un cadou denumit “farsă şi capcană”, pentru a descrie decizia Parlamentului de a cupla la referendum reînnnoirea acordului privind libera circulaţie şi extinderea acestuia pentru cetăţenii din România şi Bulgaria. Al treilea afiş ilustrează însă doi cetăţeni români pe cale de a fugi dintr-o casă, încărcaţi cu bunuri furate. Dacă anumiţi membri au o anumită reţinere faţă de afişul care stigmatizează rromii, majoritatea consideră că acest afiş arată cel mai bine pericolul reprezentat de extinderea acordului de liberă circulaţie la România.

Grecia - Confruntări

O serie de confruntări între tineri şi poliţişti au avut loc timp de cîteva ore, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în faţa Şcolii Politehnice din cartierul din Atena în care un adolescent a fost ucis de un poliţist în urmă cu două săptămîni. În suburbia de vest a Atenei, la Nea Philadelfia, cîţiva tineri au lansat cocktailuri Molotov asupra unei clădiri a Academiei de poliţie şi au incendiat şase furgonete, parcate în apropiere, fără a provoca rănirea vreunei persoane. Un alt grup de tineri a dat foc unor pubele din cartierul Petralona, situat în apropierea centrului oraşului, la Aghia Paraskevi, în suburbia de nord a capitalei şi în Pireu, important port grec situat în apropierea Atenei.

Ucraina - Anchetă privind deprecierea monedei naţionale

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko, care se declară de sîmbătă în opoziţie, cere Parchetului şi unei organizaţii neguvernamentale să ancheteze deprecierea monedei naţionale, acuzîndu-l pe preşedintele Iuşcenko că ar fi responsabil de acest lucru. Iulia Timoşenko a trimis un raport detaliat la Global Witness pentru ca organizaţia să ancheteze cauzele deprecierii cursului monedei naţionale, grivna. Global Witness este specializată în lupta împotriva corupţiei din domeniul comerţului internaţional şi al exploatării resurselor naturale. Cu o zi înainte, premierul a cerut demisia preşedintelui, acuzîndu-l că este responsabil de devalorizarea grivnei, pentru a se îmbogăţi şi a slăbi Guvernul. Iulia Timoşenko a mai anunţat că a cerut Parchetului ucrainean şi Serviciului de Securitate Naţională să efectueze o anchetă privind deprecierea monedei, precizînd însă că se îndoieşte de onestitatea acestor instituţii. În replică, preşedintele Iuşcenko a acuzat-o duminică pe premierul Iulia Timoşenko că este incapabilă să lupte împotriva crizei economice.

Serbia - Manifestaţie a rezerviştilor sîrbi

Nouă persoane au fost rănite duminică, în cursul unei manifestaţii a rezerviştilor armatei sîrbe, care cer plăţi suplimentare pentru participarea lor la conflictul din Kosovo. Manifestanţii protestau de asemenea faţă de crearea forţei de securitate kosovare, la o zi după anunţul privind nominalizarea primului său comandant. Şase poliţişti şi trei manifestanţi au fost răniţi în cursul confruntărilor care s-au produs la Kursumlija, în sudul ţării între poliţişti şi manifestanţi. Circa o mie de rezervişti din toată Serbia s-au îndreptat spre frontiera dintre Kosovo şi Serbia şi au fost implicaţi în confruntări cu circa 300 de poliţişti care au blocat un pod ce duce spre punctul de trecere a frontierei Merdare. Patru manifestanţi au fost arestaţi în urma acestui incident. Preşedintele kosovar, Fatmir Sejdiu, a desemnat sîmbătă un fost membru al gherilei separatiste, Sylejman Selimi, pentru a fi primul comandant al noii forţe de securitate din Kosovo, ce ar urma să devină operaţională la jumătatea lui 2009. Ministrul sîrb al Apărării, Dragan Sutanovac a declarat, la rîndul, său că înfiinţarea forţei de securitate kosovare este inacceptabilă pentru ţara sa.

Bulgaria - Protest cu apă minerală

Circa 2.500 de poliţişti bulgari au participat, duminică, la un protest cu apă minerală, în faţa sediului Ministerului de Interne, pentru a cere condiţii mai bune de muncă. Dacă sîmbăta trecută 4.000 de poliţişti au aprins ţigări în semn de protest, de data aceasta manifestanţii au băut apă minerală în timp ce aşteptau să se întîlnească cu ministrul de Interne, Mihail Mikov. Acest miting nu este sprijinit de sindicatul poliţiştilor şi a fost organizat independent de poliţişti. Sindicatul a decis să nu mai intervină după ce ministrul de Interne a dat un ordin prin care fiecare poliţist bulgar urma să primească o primă de Crăciun în valoare de 400 de leva, aproximativ 204 euro. Mai mult, în urma schimbărilor efecuate în legislaţie, poliţiştii bulgari nu vor mai fi judecaţi şi investigaţi de tribunalele militare, ci de tribunalele civile. Cîţiva protestatari au cerut demisia şefului sindicatului poliţiei, Emil Raşev. Poliţiştii bulgari au solicitat o mărire generală a salariilor, nu bonusuri ocazionale, plata orelor suplimentare, noi uniforme, mai multe schimbări pentru a îmbunătăţi statutul lor legal şi o mai bună protecţie în faţa legii.

Rusia - Un nou bilanţ

Explozia care s-a produs sîmbătă într-o piaţă din sudul Moscovei a provocat rănirea a 13 persoane, majoritatea fiind spitalizate, a anunţat duminică poliţia rusă, într-un nou bilanţ. Explozia unui dispozitiv artizanal la un stand dintr-o piaţă instalată în apropierea staţiei de metrou Praga, s-a soldat cu nouă răniţi. Poliţia a demarat o anchetă pentru huliganism. Potrivit unui reprezentant al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, explozia ar fi fost accidentală şi s-ar fi datorat unor artificii depozitate într-un stand al pieţei.

SUA - Incident aviatic

Un Boeing 737 al companiei americane Continental Airlines a luat foc sîmbătă, după ce a părăsit pista în timp ce decola din Denver, dar cele 112 persoane aflate la bord au putut părăsi avionul. Cel puţin 36 de persoane au fost rănite în urma manevrei de urgenţă. Cursa Continental 1404, care transporta 107 pasageri şi cinci membri ai echipajului, decola din Denver cu destinaţia Houston, cînd a părăsit pista din motive necunoscute.

Irlanda - Cerşetoria, pedepsită cu închisoarea

În Irlanda, cerşetoria agresivă va fi pedepsită cu închisoare de maxim o lună sau amendă de 700 de euro. Guvernul iralndez a aprobat această lege în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi cerşetori sînt văzuţi pe străzile ţărilor UE, în special în zona bancomatelor şi a gărilor. Irlandezii susţin că problema cerşetoriei s-a agravat în special prin afluxul de imigranţi proveniţi din România şi alte ţări ale Europei de Est. Legea nu se va aplica în cazurile excepţionale. De exemplu, dacă un tînăr cere bani pentru a-şi cumpăra un bilet de autobuz seara tîrziu, acesta nu va fi pasibil de pedeapsă. Vor intra sub incidenţa legii doar acei oameni despre care poliţia consideră că intimidează sau hărţuiesc cetăţenii. Noua lege este deja criticată de organizaţiile care apără drepturile copiilor sau ale persoanelor fără adăpost, care consideră că legea este exagerată şi că nu va avea alt efect decît să îi facă pe oameni să iasă, din nou, la cerşit pentru a plăti amenda.

Belgia - Din nou în criză

Regele Albert al II-lea al Belgiei a demarat consultări cu principalii lideri ai partidelor politice după ce Guvernul Yves Leterme şi-a prezentat demisia. Regele i-a primit pe rînd în audienţă pe preşedinţii partidelor majorităţii, compuse din liberalii şi creştin-democraţii flamanzi, precum şi din liberalii, socialiştii şi centriştii francofoni. Guvernul belgian şi-a prezentat demisia vineri în urma acuzaţiilor de a fi făcut presiuni asupra justiţiei în cadrul eforturilor de salvare a băncii Fortis, scandalul aruncînd din nou ţara într-o gravă criză politică, în cel mai prost moment posibil.

Italia - Alegerea directă a preşedintelui

Premierul Silvio Berlusconi, căruia presa îi atribuie adesea dorinţa de a deveni preşedinte, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că este în favoarea alegerii directe a şefului statului italian. Preşedintele italian este în prezent ales de Parlament şi are un rol de mediator între partide, în regimul parlamentar în vigoare. După revenirea sa, în luna mai, la putere, Silvio Berlusconi, în vîrstă de 72 de ani, a determinat votarea unei legi pentru suspendarea urmăririi penale, pe durata mandatului lor, a patru oficiali de rang înalt în stat - premierul, preşedintele republicii şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. Această nouă lege controversată a determinat, în special, suspendarea unui proces de corupţie, desfăşurat la Milano, în care este implicat Silvio Berlusconi alături de fostul său avocat britanic David Mills. Între timp, Parchetul a cerut o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare pentru David Mills.

Japonia - Activitate seismică

Un nou cutremur puternic, cu magnitudinea 6,2, s-a produs duminică în apropierea coastei orientale a Japoniei, fără a provoca pagube sau victime, au declarat surse oficiale, la o zi după un seism în aceeaşi regiune evaluat la 7 grade de observatorul din Strasbourg. Noul cutremur a avut loc la est de coastele prefecturii Fukushima, în nordul insulei principale Honshu, fără a fi însă semnalate pagube sau victime. Circa 20% dintre seismele cele mai puternice care se produc în fiecare an în lume afectează Japonia. Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade s-a produs duminică seară şi în largul insulei indoneziene Sumatra. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific, situat în Hawaii, nu a emis nici o alertă pentru regiune.



12