„The Revenant“ a dominat gala premiilor BAFTA 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„The Revenant“ a dominat gala premiilor BAFTA 2016

Divertisment 15 Februarie 2016 / 17:40 841 accesări

Filmul ”The Revenant: Legenda lui Hugh Glass / The Revenant”, în regia lui Alejandro Gonzalez Inarritu şi cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a dominat cea de-a 69-a ediţie a premiilor BAFTA, decernate de Academia britanică de Film şi Televiziune, care a avut loc duminică seară, la Londra. La ediția din acest an a premiilor BAFTA, cele mai importante distincţii din industria britanică de film, ”The Revenant” a câștigat cinci trofee, inclusiv la categoria Cel mai bun film, potrivit BBC. Totodată, Alejandro Gonzalez Inarritu a primit premiul pentru Cel mai bun regizor, iar Leonardo DiCaprio a obținut trofeul pentru Cel mai bun actor. Pelicula a primit și premiile pentru Cea mai bună imagine și pentru Cel mai bun sunet. În ”The Revenant”, Leonardo DiCaprio joacă rolul unui vânător însetat de răzbunare, după ce este abandonat de prietenii săi în vestul american, în condiţii ostile, acţiunea fiind plasată în anul 1823. Pentru acest rol, DiCaprio a fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal a premiilor Oscar din acest an, care se vor decerna peste două săptămâni.

Ceremonia BAFTA 2016, desfășurată la Royal Opera House din Londra, a fost găzduită de Stephen Fry, iar printre celebritățile care au urcat pe scena galei, pentru a înmâna trofee, s-au numărat Tom Cruise, Idris Elba și Cuba Gooding Jr. În cadrul galei BAFTA 2016, filmul SF ”Mad Max: Drumul furiei / Mad Max: Fury Road” a primit patru premii: pentru Cel mai bun machiaj şi coafuri, pentru Cel mai bun montaj, pentru Cele mai bune costume și pentru Cea mai bună scenografie. Premiul pentru Cea mai bună actriță a revenit lui Brie Larson, pentru interpretarea sa din pelicula ”Room”, în timp ce trofeele pentru roluri secundare au fost primite de Mark Rylance, pentru ”Bridge of Spies”, și de Kate Winslet, pentru lungmetrajul ”Steve Jobs”.

”Wild Tales”, de Damian Szifron, a primit premiul pentru Cel mai bun film străin, ”Amy”, de Asif Kapadia și James Gay-Rees, a primit trofeul pentru Cel mai bun documentar, iar Cel mai bun film de animație a fost desemnat ”Inside Out”, de Pete Docter. Tom McCarthy și Josh Singer au primit premiul pentru Cel mai bun scenariu original, pentru ”Spotlight”, în timp ce Adam McKay și Charles Randolph au primit distincția pentru Cel mai bun scenariu adaptat, pentru ”The Big Short”. Premiul pentru Cele mai bune efecte speciale a fost acordat filmului ”Star Wars: The Force Awakens”. Totodată, în cadrul galei BAFTA 2016, legendarul actor Sidney Poitier a fost recompensat cu BFI Fellowship, cea mai înaltă distincţie decernată de Academia britanică de Artă Cinematografică şi Televiziune. Întrucât starea de sănătate nu i-a permis să fie prezent la gală, Sidney Poitier a mulțumit pentru acest trofeu prin intermediul unui clip video care a fost proiectat în timpul ceremoniei. Acest premiu anual reprezintă cea mai înaltă distincţie onorifică acordată de reprezentanţii BAFTA, în semn de recunoaştere a unei contribuţii excepţionale aduse industriei de film, televiziune şi jocuri video din Marea Britanie.



12