Tronsonul dintre Eforie Nord şi Sud, redeschis traficului rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tronsonul dintre Eforie Nord şi Sud, redeschis traficului rutier

Politică 30 Mai 2007 / 00:00 698 accesări

În următoarele două zile vor fi finalizate lucrările de reabilitare a porţiunii de drum naţional cuprinsă între localităţile Eforie Sud şi Eforie Nord. Potrivit directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Jean-Paul Tucan, investiţia va fi finalizată în cursul zilei de mîine, iar cel mai tîrziu pe 1 iunie va fi redeschisă complet circulaţiei rutiere. Situată pe DN39, între kilometrul 14 şi 17, aceasta a fost supraînălţată cu jumătate de metru. Deşi contestată foarte mult de investitorii din staţiunile de pe litoral, măsura a fost necesară, deoarece nivelul lacului Techirghiol a crescut cu doi metri, fapt care punea în pericol siguranţa circulaţiei. Lucrarea a costat 8.600.000 lei, banii provenind din fonduri externe. „Următoarea etapă o reprezintă înălţarea porţiunii inundabile dintre Costineşti şi Tuzla, unde lucrările vor începe cel mai probabil în toamna acestui an”, a spus Tucan.

În timpul vizitei de lucru la Constanţa, de acum trei săptămîni, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a insistat să vadă stadiul în care se aflau lucrările de supraînălţare a acestui segment din DN 39. La momentul respectiv, ministrul s-a arătat nemulţumit de faptul că lucrările erau în întîrziere şi a declarat că dacă acestea nu se vor finaliza la timp, constructorul va fi aspru penalizat.



12