Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Decembrie 2008 / 00:00 567 accesări

Mititelu, suspendat 7 luni şi amendat cu 300.000 de lei

Comisia de Disciplină a FRF a decis, ieri, să îl suspende pe finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pentru o perioadă de 7 luni şi să îl amendeze cu 300.000 de lei pentru declaraţiile calomnioase făcute în mass-media după partida de pe teren propriu cu Steaua, scor 0-0. Mititelu se află la a doua amendă de 300.000 de lei primită în acest sezon, după cea de la jumătatea lunii octombrie, cînd Comisia l-a sancţionat tot pentru declaraţii calomnioase făcute la adresa brigăzii de arbitri de la meciul cu FC Argeş. În cele din urmă, Comisia de Apel i-a redus sancţiunea financiară la jumătate, dar a păstrat suspendarea de 6 luni. Astfel, Mititelu a cumulat o suspendare de 13 luni.

Andone s-a înţeles cu Al-Ettifagh

Fostul antrenor al campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat că a ajuns la un acord cu oficialii grupării saudite Al-Ettifagh pentru un contract pe şase luni, însă mai rămîne ca staff-ul propus de el să fie acceptat de conducerea clubului. “ Nu vreau să ajung acolo şi să văd că nu îmi sînt acceptate cererile”, a spus Andone. În acest moment, Al-Etiffagh ocupă locul 5 în clasament, la 13 puncte de liderul Al-Ittihad. Andone a mai afirmat că la începutul săptămînii viitoare va alege echipa pe care o va pregăti, deoarece are ofertă şi de la Amkar Perm din Rusia. “Luni, voi decide 100% pe cine voi antrena. Dacă cei din Arabia nu vor dori să mă lase să lucrez cu staff-ul meu, atunci e posibil să ajung la Amkar Perm. Ruşii se vor întîlni zilele astea pentru a decide cine preia echipa”, a precizat fostul tehnician al campioanei României. Ioan Andone a fost demis din funcţia de antrenor principal al lui CFR Cluj după meciul din etapa a 6-a a acestui sezon, cu Poli Iaşi, scor 0-0, fiind înlocuit de secundul său, italianul Maurizio Trombetta, adus în vară la cererea conducerii. În tot acest timp, Andone nu şi-a găsit un angajament în Liga I din cauza faptului că regulamentul nu îi permite să pregătească două formaţii diferite în acelaşi sezon competiţional.

Pandurii Tg. Jiu a cerut neprogramarea echipelor Progresul şi U. Cluj

Gruparea Pandurii Târgu Jiu a solicitat Federaţiei Române de Fotbal neprogramarea echipelor Progresul Bucureşti şi Universitatea Cluj, ambele din Liga a II-a, pentru neplata unor datorii. Progresul are de plătit clubului din Tg. Jiu o parte din banii cheltuiţi pentru organizarea unui meci din Cupa României, disputat în urmă cu doi ani, iar Universitatea Cluj are de achitat datoria de la transferul lui Nemanja Jovanovici. Secretarul general al clubului Pandurii Târgu Jiu, Daniel Băloi, a precizat că există sentinţe definitive ale comisiilor în ambele cazuri: “Cele două cluburi trebuiau să plătească datoriile de mai mult timp. Comisia pentru Statutul Jucătorului, în cazul lui Nemaja Jovanovici, şi cea de Disciplină, în cazul celor de la Progresul, au dat hotărîri definitive în urmă cu o lună, iar cluburile nu au pus în aplicare aceste dispoziţii. De aceea am solicitat neprogramarea în campionat a celor două echipe pînă cînd aceste datorii vor fi achitate”.

Preşedintele clubului Atletico Madrid a criticat lipsa de ospitalitate a francezilor

Preşedintele clubului Atletico Madrid, Enrique Cerezo, s-a plîns că nu a fost primit de conducătorii grupării Olympique Marseille, cu ocazia meciului de marţi seară, din etapa a şasea a Ligii Campionilor, partidă încheiată la egalitate, scor 0-0. “Următorul adversar al nostru va fi bine primit la Madrid. Aici, la Marsilia, nu am făcut cunoştinţă cu preşedintele. Se pare că Olympique are conducători-fantomă”, a spus Cerezo. În schimb, preşedintele grupării spaniole a salutat atitudinea suporterilor formaţiei din Marsilia, care s-au ridicat, în opinia sa, la înălţimea evenimentului. Cerezo a subliniat şi măsurile eficiente de securitate luate pentru partida respectivă (cotată la un înalt grad de risc după incidentele din meciul tur), deşi, pentru calmarea fanilor francezi, s-a anunţat, marţi, punerea în libertate, sub cauţiune, a suporterului arestat la Madrid, Santos Mirasierra.

Hildebrand a semnat cu Hoffenheim

Minunea din Bundesliga, nou promovata Hoffenheim, a obţinut semnătura portarului german Timo Hildebrand, după ce acesta şi-a reziliat contractul cu Valencia la începutul acestei săptămîni. Internaţionalul german în vîrstă de 29 de ani s-a despărţit de Valencia pe cale amiabilă după ce a trăit 18 luni de coşmar în Spania, unde a avut evoluţii dintre cele mai proaste. Hildebrand a semnat deja cu ocupanta primului loc din Bundesliga, pe o perioadă nedeterminată, momentan.

Real Madrid îi va plăti lui Schuster cinci milioane de euro

Presa spaniolă a scris că oficialii clubului Real Madrid trebuie să-i plătească aproximativ cinci milioane de euro tehnicianului german Bernd Schuster, drept compensaţie după ce l-au demis, marţi, înlocuindu-l cu Juande Ramos. Schuster a sosit la Real Madrid în anul 2007, venind de la Getafe, şi avea contract cu gruparea “albilor” pînă în 2010. După despărţire, cele două părţi au ajuns repede la un acord finanicar. Înlocuitorul său, Juande Ramos, liber de contract după ce fusese demis, la finalul lunii octombrie, de clubul englez Tottenham, a acceptat un contract de şase luni, pentru aproximativ un milion de euro, o eventuală prelungire a înţelegerii urmînd a fi negociată în 2009. Fostul club al lui Ramos, FC Sevilla, se află încă în litigiu cu actualul antrenor al echipei madrilene, după ce spaniolul a plecat în Anglia, în octombrie 2007. Gruparea andaluză l-a acţionat în instanţă pe Ramos, pentru ruptura unilaterală a contractului, procesul fiind programat în iunie 2009. Ramos a cîştigat aproximativ 1,6 milioane de euro anual de la FC Sevilla, echipă la cîrma căreia a cîştigat de două ori Cupa UEFA (în 2006 şi în 2007), fiind atras, apoi, de Tottenham, cu un salariu de peste cinci milioane de euro pe an.

Prevederi obligatorii în contractele jucătorilor

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, miercuri, că a trimis o circulară către cele 208 asociaţii membre în care se precizează cerinţele minime care trebuie prevăzute în contractul oricărui fotbalist. În respectiva circulară, la capitolul “Obligaţiile jucătorului”, se prevede că fotbaliştii trebuie să aibă un stil de viaţă sănătos şi să-şi menţină o bună condiţie fizică, dar şi să nu afecteze reputaţia clubului prin declaraţii acordate presei. De asemenea, fotbaliştii sînt obligaţi să nu participe la activităţi cu potenţial periculos în cazul în care nu au aprobarea clubului. FIFA recomandă ca jucătorii să-şi poată exploata singuri drepturile de imagine în cazul în care nu intră în conflict de interese cu sponsorii sau cu partenerii clubului.

A murit Drazan Jerkovici

Drazan Jerkovici, legendă a fotbalului iugoslav şi primul selecţioner al Croaţiei după obţinerea independenţei în anul 1991, a încetat din viaţă la vîrsta de 72 de ani. Jerkovici, cel mai bun marcator croat din toate timpurile, s-a stins din viaţă, marţi seara, la un spital din Zagreb. Născut în anul 1936 la Sibenik, pe coasta Adriatică a Croaţiei, Jerkovici a înscris exact 300 de goluri pentru echipa Dinamo Zagreb, în 315 jocuri disputate în perioada 1954-1965. Jerkovici a mai punctat de 11 ori în 21 de partide jucate sub culorile Iugoslaviei, dintre care patru la Cupa Mondială din 1962, organizată în Chile. Doi ani mai devreme, reuşise două goluri la primul turneu final de Campionat European, din Franţa, unde Iugoslavia a fost finalistă. Şi-a încheiat cariera de jucător în anul 1965. A antrenat-o pe Dinamo Zagreb în perioada 1966-1972 şi apoi câteva echipe din Austria. După proclamarea independenţei în Croaţia, în anul 1991, Drazen Jerkovici a fost numit selecţioner, post pe care l-a deţinut pînă în 1992.

Mbo Mpenza şi-a anunţat retragerea din activitate

Fostul internaţional belgian Mbo Mpenza, care în vară a semnat un contract pe două sezoane cu echipa elenă Larisa, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din activitate din cauza deselor accidentări. “După consultarea mai multor medici, am decis să-mi închei definitiv cariera de fotbalist profesionist”, se arată în comunicatul dat publicităţii de jucător. Mbo Mpenza, în vîrstă de 32 de ani, fratele mai mare al lui Emile Mpenza, a fost convocat de 56 de ori la naţionala Belgiei pentru care a înscris trei goluri. În cariera sa a jucat la formaţiile Courtrai, Excelsior Mouscron, Standard Liege, Sporting Lisabona, Galatasaray Istanbul, Anderlecht Bruxelles şi Larisa.

Usain Bolt şi Melanie Walker, atleţii anului în Jamaica

Triplul campion olimpic Usain Bolt (la 100 m, 200 m şi ştafeta 4x100 m) şi campioana olimpică la 400 m garduri, Melanie Walker, au fost desemnaţi atleţii anului de către Federaţia de Atletism din Jamaica. Bolt, deja desemnat atletul mondial al anului de către federaţia internaţională, pe 23 noiembrie, la Monte Carlo, a obţinut cele trei performanţe la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a doborît de fiecare dată recordul mondial. “Este plăcut să fiu premiat de către federaţia jamaicană, o instituţie în care s-a muncit mult pentru a dezvolta acest sport în întreaga ţară”, a declarat Bolt, al cărui antrenor, Glen Mills, a fost, la rîndul său, desemnat antrenorul anului în Jamaica. “Sînt mîndră să fiu aleasă cea mai bună, dar şi aceste tinere atlete sînt nişte sportive superbe”, a spus î Walker, cu referire la campioana olimpică de la 100 m, Shelly-Ann Fraser, şi la cîştigătoarea medaliei de aur la 200 m, Veronica Campbell-Brown.



12