Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 17 Iulie 2008 / 00:00 607 accesări

Draica, Amînar şi Ponor vor fi premiaţi de Fundaţia Casa Campionilor

Fundaţia Casa Campionilor va organiza, pe 23 iulie, o ceremonie în cadrul căreia va premia 30 de sportivi şi antrenori medaliaţi la ediţiile precedente ale Jocurilor Olimpice. Printre aceştia se numără şi trei foşti spotivi constănţeni, Ion Draica (lupte greco-romane - medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984), Simona Amînar (gimnastică - 4 medalii olimpice la Atlanta 1996 şi trei medalii olimpice la Sydney 2000) şi Cătălina Ponor (trei medalii de aur la JO de la Atena), care vor primi în cadrul evenimentului trofeul “Campioni de Legendă”. Cei trei se vor alătura astfel Nadiei Comăneci, Iolandei Balaş, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, precum şi antrenorilor Martha şi Bela Karoly, care au intrat deja în posesia trofeului.

Hănescu merge “ceas” şi-n Austria

Campion săptămîna trecută la Gstaad (Elveţia), Victor Hănescu (59 ATP) continuă seria evoluţiilor foarte bune şi în Austria. Tenismanul nostru participă în turneul de 571.000 de euro, de la Kitzbuhel, unde a atins faza sferturilor de finală. După ce trecuse marţi, în runda inaugurală, de spaniolul Pablo Andujar (6-3, 1-6, 7-6), bucureşteanul a evoluat, ieri, în optimi, contra unui alt iberic, Guillermo Garcia-Lopez, de care a dispus cu 6-2, 6-1. Pentru calificarea în sferturile de finală, Hănescu şi-a garantat un cec în valoare de 14.330 de euro şi 60 de puncte în clasamentul ATP. În sferturi, Hănescu va juca împotriva lui Brian Dabul (Argentina), care a trecut, cu 6-4, 6-3, de Ivo Minar (Cehia). Şi la dublu, Hănescu s-a calificat, alături de partenerul său, americanul James Cerretani, în sferturile turneului de la Kitzbuhel. Hănescu şi Cerretani au trecut, cu scorul de 7-6 (8/6), 2-6, 10-8, de perechea Luis Horna / Potito Starace (Peru/Italia), cap de serie nr. 4. Prin calificarea în sferturi, Hănescu şi Cerretani şi-au asigurat un cec în valoare de 5.350 de euro şi 60 de puncte ATP. În această fază a competiţiei, cei doi vor întâlni cîştigătorii partidei dintre perechile Guillermo Coria / Brian Dabul (Argentina) şi Ruben Ramirez Hidalgo / Sergio Roitman (Spania / Argentina).

Handbalistele “tricolore” au învins Ungaria 27-25

Naţionala de handbal feminin a României a învins, miercuri, la Cluj-Napoca, reprezentativa Ungariei, scor 27-25 (13-13), în cea de-a patra partidă de pregătire, ultima jucată în ţară, în vederea JO de la Beijing. Golurile României au fost marcate de Meiroşu (8), Lecuşanu (5), Gâlcă-Stanca (4), Amariei, Maier (cîte 3), Neagu şi Elisei-Ardean (cîte 2). Din reprezentativa Ungariei s-au remarcat Gorbicz (7 goluri) şi Verten (5). Următorul meci de verificare al “tricolorelor” este programat vineri, în deplasare, tot împotriva Ungariei.

Mutu, mulţumit de oferta Fiorentinei

Suporterii echipei AC Fiorentina i-au cerut atacantului Adrian Mutu, la antrenamentul de marţi seară, să semneze prelungirea contractului cu gruparea toscană, informează site-ul violanews.com. “Adrian semnează” i-a strigat un suporter al Fiorentinei, moment în care internaţionalul român i-a răspuns: “Nu este nevoie, am trei ani de contract”. În această vară, presa italiană l-a asociat în repetate rînduri pe Adrian Mutu cu AS Roma, scriind că internaţionalul român ar putea hotărî să părăsească Fiorentina, după ce oficialii clubului toscan nu i-au îndeplinit pretenţiile salariale. Totuşi, în ultimele zile, atît oficialii de la Fiorentina, cît şi agentul jucătorului, Alessandro Moggi, au declarat că Mutu va semna cu clubul toscan un nou contract, valabil pînă în 2012, care prevede şi o mărire cu 10 la sută a salariului. Mutu a declarat, ieri, că este mulţumit de oferta prezentată de oficialii grupării din Florenţa şi se gîndeşte să-şi încheie cariera de fotbalist la Fiorentina, informează presa italiană. În plus, avocatul său l-a asigurat că nu trebuie să achite 12 milioane de euro fostului său club, Chelsea Londra.

Penescu vrea avion

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, care la începutul săptămînii a rămas fără permis de conducere din cauza vitezei, intenţionează să îşi cumpere un avion cu care să se deplaseze la meciurile grupării piteştene. Penescu are licenţă de zbor, el absolvind cursurile de pilotaj pe avioane de mici dimensiuni. Penescu a rămas fără carnet de conducere după ce a fost surprins, luni noapte, de radarul poliţiei rutiere la volanul autoturismului său circulînd cu viteza de 125 de km/oră prin localitate. Penescu a rămas fără carnet de conducere timp de trei luni, el fiind nevoit să plătească şi o amendă de 450 de lei. Pe de altă parte, după ce preşedintele grupării FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, că FC Argeş va fi una dintre echipele retrogradate la finalul sezonului, Penescu a declarat: “Sper ca domnul Iancu să aibă o surpriză în prima etapă cînd o să piardă în faţa unei viitoare retrogradate. Mai bine ar avea grijă de echipa lui care mai nou se numeşte SC FC Timişoara SA”, a spus Penescu.

Hacic Garabet ar putea renunţa la funcţia de preşedinte executiv de la Ceahlăul

Preşedintele executiv al divizionarei secunde Ceahlăul Piatra Neamţ ar putea renunţa la funcţie, preşedintele CA Viorel Măstăcăneanu confirmînd, ieri, că despărţirea dintre cele două părţi este “foarte posibilă”. La rîndul său, Garabet nu a dorit să comenteze în legătură cu posibila sa despărţire de Ceahlăul, însă a subliniat că nu a ajuns la acord cu un alt club. “Destinaţia mea viitoare o ştiu sigur: la soţia mea. O iubesc prea mult ca să o mai las singură”, a declarat Garabet.

Baschetbalistele junioare române, discriminate la turnee amicale

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet (FRB), Carmen Tocală, a declarat că baschetbalistele junioare române, care au participat în iunie la două turnee amicale în vestul Europei, au fost victimele unor discriminări în Franţa şi în Italia. Organizatorii turneului din Franţa, desfăşurat în apropierea oraşului Lille, s-au angajat să asigure cazarea echipelor participante. Singura formaţie care nu a stat la hotel, a fost cea a României, împărţită pe la diverse familii de români. Motivul invocat de organizatori a fost acela de a evita eventuale incidente, care ar fi putut apărea în cazul în care echipa României ar fi stat împreună, la un hotel din oraş şi ar fi atras astfel atenţia conaţionalilor stabiliţi în zonă. Oficialul FRB a adăugat că este pentru prima dată cînd o echipă de baschet beneficiază de un astfel de tratament. Nici la celălalt turneu din luna iunie, de la Napoli, româncele nu au avut parte de un tratament mai bun. „În Italia mereu am avut probleme. Şi anul trecut şi în acest an, nimeni nu s-a apropiat de echipa României. Şi pe stradă şi la magazine, cînd vedeau echipamentul pe care scria România trăgeau obloanele. La turnee, fetele noastre nu au fost niciodată aplaudate, decît la sfîrşit, cînd pierdeau eventual în faţa ţării gazdă. De multe ori ne-au huiduit la intrarea pe teren”, a afirmat Tocală.

Agenţia Naţională Antidoping a instruit sportivii şi medicii din lotul României pentru JO

Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) a finalizat procesul de instruire al sportivilor şi medicilor componenţi ai lotului României pentru Jocurile Olimice de la Beijing, se arată într-un comunicat al ANAD. Printr-o Hotărîre a Biroului Executiv al COSR s-a decis ca toţi sportivii şi personalul medical al lotului olimpic să urmeze cursurile de educaţie antidoping şi să obţină Atestatul de Educaţie Antidoping. Scopul acestor cursuri l-a constituit responsabilizarea sportivilor şi a personalului asistent al acestora cu privire la obligaţiile şi drepturile ce le revin conform reglementărilor antidoping în vigoare, pe plan internaţional şi naţional. Agenţia Naţională Antidoping a elaborat suportul de curs, pe care l-a publicat într-o broşură ce a fost distribuită tuturor sportivilor şi cadrelor medicale din lotul olimpic al României. Totodată, ANAD a fost responsabilă cu organizarea cursurilor şi susţinerea testelor.



12