Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 28 Mai 2014 / 00:00 777 accesări

ASTĂZI, LA CONSTANŢA, CROSUL UNIVERSITAR “FUGA LA ŞTAFETĂ”

Constanţa găzduieşte astăzi Crosul universitar “Fuga la ştafetă”, organizat de Student Sport, întrecere care se adresează studenţilor de la toate universităţile aparţinând regiunii istorice Dobrogea. Startul se va da la ora 10.00, de la Sala Sporturilor, iar concurenţii vor parcurge o distanţă de aproximativ 2,5 km, pe următorul traseu: Sala Sporturilor - strada Mircea cel Bătrân - b-dul Mamaia (până in faţa Inspectoratului Judeţean de Poliţie) şi retur. Doritorii se mai pot înscrie şi înaintea startului, prezentând cartea de identitate şi carnetul de student. Primii trei clasaţi în întrecerea feminină şi cea masculină vor pleca acasă cu premii constând în diplome, medalii, cupe, dar şi alte cadouri oferite de partenerii evenimentului. Primul clasat la feminin şi masculin va participa la etapa finală, care va avea loc sâmbătă, 31 mai, la Craiova. Premiul cel mare constă într-o excursie în Antalya. „Ca ambasador Student Sport, rolul meu este să promovez această iniţiativă, dar încă de la început mi-am dorit să mă implic mai mult. Mi-am dorit să particip la competiţii şi să fiu mai aproape de studenţi. Mulţumesc Student Sport pentru această ocazie şi pentru munca voastră! Succes tuturor participanţilor în competiţiile organizate de Student Sport!”, a declarat cea mai bună spadasină din 2013, Ana Maria-Brînză.

HCM CONSTANŢA, LA TURNEUL FINAL AL CN JUNIORI III

Echipa de juniori III de la Handbal Club Municipal Constanţa (antrenor Enis Murtaza) participă, începând de astăzi şi până duminică, la turneul final al Campionatului Naţional rezervat jucătorilor născuţi după 1 ianuarie 1999, care se desfăşoară la Cluj-Napoca. HCM Constanţa face parte din Grupa B, alături de LPS Piatra Neamţ, CSŞ Făgăraş şi AH Minaur Baia Mare. Din Grupa A fac parte echipele LPS Cluj Napoca, CSŞ 3 Steaua Bucureşti, CSŞ Bacău şi AC HC Potaissa Turda. Programul echipei constănţene - astăzi: cu AH Minaur Baia Mare (ora 18.00), mâine: cu LPS Piatra Neamţ (ora 19.30), vineri: cu CSŞ Făgăraş (ora 12.00). Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale.

HANDBALIŞTII TRICOLORI ÎNFRUNTĂ UNGARIA

Echipa naţională de handbal masculin a României va susţine două meciuri amicale în deplasare, astăzi şi mâine, cu reprezentativa Ungariei, în stagiul premergător partidelor oficiale cu Suedia, din play-off-ul Campionatului Mondial din 2015. Naţionala masculină s-a reunit luni seară, la Oradea, sub comanda noilor antrenori, francezul Christian Gaudin şi Rareş Fortuneanu. Jucătorii convocaţi la naţională pentru partidele cu Suedia sunt următorii - portari: Ciobanu (HC Odorhei), Şelaru (Energia Pandurii Tg. Jiu), Popescu (HCM Constanţa); extreme stânga: Asoltanei (Pandurii), Buricea (HCM); interi stânga: Şandru (Dinamo Bucureşti), Şimicu (HCM); centri: Fenici şi Rotaru (ambii Ştiinţa Bacău), Csepreghi (HCM); interi dreapta: Acatrinei (Pandurii), Criciotoiu (HCM); extreme dreapta: Mihalcea (Odorhei), Ghionea (Wisla Plock), Sadoveac (HCM); pivoţi: Iancu (Ştiinţa), Novanc şi Cristescu (ambii HCM). Din lotul convocat la Oradea nu face parte Alexandru Şimicu, acesta acuzând probleme de sănătate. „Şimicu are probleme de sănătate şi se află la Bucureşti, urmând să se alăture lotului la 31 mai”, a spus Fortuneanu. Meciul tur cu Suedia va avea loc la 7 iunie, la Bucureşti, la Sala “Dinamo”, de la ora 18.00, iar cel retur, la Goteborg, la 15 iunie. Câştigătoarea se va califica la turneul final al CM din 2015.

FINALA LN DE BASCHET MASCULIN, ÎN SISTEMUL “CEL MAI BUN DIN CINCI MECIURI”

Finala Ligii Naţionale de baschet masculin, dintre echipele CSU Asesoft Ploieşti şi CSM Oradea, se va disputa în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, a anunţat, ieri, site-ul oficial al Federaţiei Române de Baschet. Programul partidelor din finală este următorul - meciul 1: CSU Asesoft Ploieşti - CSM Oradea (31 mai); meciul 2: Ploieşti - Oradea (1 iunie); meciul 3: Oradea - Ploieşti (7 iunie); meciul 4, dacă este necesar: Oradea - Ploieşti (8 iunie); meciul 5, dacă este necesar: Ploieşti - Oradea (12 iunie). Finala mică, dintre formaţiile BC Mureş şi U-Mobitelco Cluj, se va disputa după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”, după următorul program - meciul 1: BC Mureş - U. Mobitelco Cluj (31 mai); meciul 2: Cluj - Mureş (4 iunie); meciul 3, dacă este necesar: Mureş - Cluj (7 iunie).

OCTAVIAN BELLU A DEMISIONAT DIN FUNCŢIA DE DIRECTOR AL ACADEMIEI OLIMPICE DE EXCELENŢĂ

Octavian Bellu a demisionat din funcţia de director al Academiei Olimpice de Excelenţă, pe care o ocupa din anul 2009, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Bellu “a solicitat încetarea raporturilor de activitate cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), depunându-şi demisia la secretariatul COSR”, precizează comunicatul. Octavian Bellu, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică artistică al României, este unul dintre cei trei candidaţi la funcţia de preşedinte al COSR, alături de Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei Române de Canotaj şi a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, şi de Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, la alegerile programate joi, 29 mai.

ROMÂNIA ARE CA OBIECTIV CÂŞTIGAREA A TREI MEDALII LA CE DE BOX FEMININ

Lotul României are ca obiectiv câştigarea a trei medalii, una de aur, una de argint şi una de bronz, la Campionatele Europene de box feminin care se vor desfăşura la Sala Polivalentă din Bucureşti, în perioada 31 mai - 7 iunie. Zece sportive vor reprezenta România la această competiţie: Steluţa Duţă (categoria 48 kg), Melinda Pantiş (51 kg), Claudia Nechita (54 kg), Lăcrămioara Perijoc (57 kg), Ioana Mera (60 kg), Simona Sitar (64 kg), Ana Pătraşcu (69 kg), Florina Radu (75 kg), Ancuţa Atomei (81 kg) şi Luminiţa Turcin (+81 kg). La cea de-a 9-a ediţie a Campionatelor Europene de box feminin vor participa 172 de sportive din 31 de ţări.

HOCHEISTUL ROBERTO GLIGA VA JUCA ÎN FRANŢA

La capătul unui sezon reuşit, încununat cu titlul de campion naţional, atacantul celor de la Corona Braşov, Roberto Gliga, a ales să se transfere în Franţa. La 21 de ani, Gliga a fost unul din cei mai importanţi jucători ai braşovenilor în drumul lor spre primul titlu naţional şi medaliile de argint în Liga Mol. Din sezonul viitor, el va evolua pentru Drakkars, formaţie din prima ligă din Franţa.

PLAY-OFF ÎN NHL

Campioana en titre este la un pas de eliminare după ce a pierdut şi meciul al patrulea al finalei Conferinţei Vestice din play-off-ul NHL: LA Kings - Chicago Blackhawks 5-2 (3-1 la general). Gazdele au început în forţă partida şi aveau 3-0 după prima repriză, avantaj pe care l-au conservat până la final, în ciuda faptului că oaspeţii au dominat clar următoarele două reprize. Meciul al cincilea al seriei este programat în această noapte, la Chicago.

PLAY-OFF ÎN NBA

Campioana en titre este la numai un pas de calificarea într-o nouă finală a NBA, după ce a câştigat şi meciul al patrulea din finala Conferinţei Estice: Miami Heat - Indiana Pacers 102-90 (3-1 la general). Spre deosebire de meciurile anterioare, Heat a condus ostilităţile de la un capăt la altul al partidei, revenirea oaspeţilor din final fiind tardivă şi insuficientă. James (32p) şi Bosh (25p) au contribuit decisiv la victoria gazdelor, în timp ce, la oaspeţi, cel mai bun jucător a fost Paul George, cu 23p. Meciul al cincilea al seriei se joacă în această noapte la Indianapolis.

SURPRIZE ÎN PRIMUL TUR LA ROLAND GARROS

Tenismanul elveţian Stanislas Wawrinka, cap de serie nr. 3 şi locul 3 ATP, a ratat calificarea în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Wawrinka, câştigător în acest an la Australian Open, a fost învins în primul tur, cu 6-4, 5-7, 6-2, 6-0, de spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, poziţia 41 în ierarhia mondială. Elveţianul a mai fost eliminat în primul tur la Roland Garros în 2006, la a doua sa participare la turneul de la Paris. Este pentru prima dată din 1997, de la americanul Andy Roddick, când unul dintre primii trei favoriţi de pe tabloul masculin este învins în runda inaugurală la Roland Garros. Tenismanul american Jim Courier este ultimul jucător care a reuşit dubla Australian Open - Roland Garros, în 1992. Cel mai bun rezultat într-un turneu de Grand Slam pentru Garcia-Lopez este prezenţa în turul al treilea la Roland Garros în 2011. La precedentele două ediţii, Garcia-Lopez a fost eliminat în primul tur. Tot în primul tur de pe tabloul masculin, rusul Teimuraz Gabaşvili a trecut, cu 6-4, 6-2, 6-3, de canadianul Vasek Pospisil, cap de serie nr. 30. Bulgarul Grigor Dimitrov, cap de serie nr. 11 şi câştigător în acest an la BRD Năstase Ţiriac Trophy, a fost învins în primul tur, cu 6-4, 7-5, 7-6 (7/4), de croatul Ivo Karlovic, locul 37 ATP. Pe tabloul feminin, chinezoaica Na Li, cap de serie nr. 2 şi câştigătoare la Roland Garros în 2011, a fost eliminată în primul tur. Na Li, învingătoare în acest an la Australian Open, a fost învinsă, cu 7-5, 3-6, 6-1, de Kristina Mladenovic (Franţa, 103 WTA). Şi italianca Roberta Vinci, a 17-a favorită a competiţiei, a fost eliminată, în primul tur, cu 6-3, 3-6, 2-6, de Pauline Parmentier (Franţa).

ARMITAGE, CEL MAI BUN RUGBYST EUROPEAN AL ANULUI 2014

Englezul Steffon Armitage, jucătorul echipei RC Toulon, a fost desemnat cel mai bun rugbyst european al anului 2014, succedându-i astfel compatriotului său Jonny Wilkinson. Armitage, în vârstă de 28 ani, autorul unui sezon impresionant, a fost ales „omul meciului” în finala Heineken Cup, câştigată pentru al doilea an consecutiv de RC Toulon, sâmbătă, în faţa formaţiei Saracens (23-6). Acest titlu va relansa, cu siguranţă, dezbaterea pe tema neselecţionării sale în lotul Angliei pentru Cupa Mondială din 2015. Staff-ul naţionalei Albionului a decis să nu mai convoace jucători care evoluează în afara teritoriului britanic! După cinci selecţii în 2009, Armitage nu a mai fost chemat la naţională după transferul la Toulon, în 2011, în ciuda performanţelor sale remarcabile. El a fost ales jucătorul european al anului de un juriu format din foşti jucători, jurnalişti, precum şi în urma voturilor internauţilor.

ALONSO VA DA STARTUL CELEBREI CURSE DE LA LE MANS

Pilotul spaniol al echipei Ferrari, Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, va da startul celei de-a 84-a ediţii a Cursei de 24 ore de la Le Mans, legendara întrecere de rezistenţă a automobilelor. Ibericul a declarat că vrea să-şi întâlnească acolo un mai vechi prieten, Mark Webber, pilotul australian care acum concurează pentru Porsche după ce anul trecut a părăsit echipa de Formula 1 Red Bull. Cursa este programată pe circuitul Sarthe, la 14 şi 15 iunie. Dacă Alonso a fost invitat în calitate de reprezentant Ferrari, alte două mărci celebre, Audi şi Corvette, vor fi şi ele prezente la Le Mans, prin Allan McNish (Audi) şi Doug Fehan (Corvette). McNish, scoţianul învingător de trei ori la Le Mans, inclusiv anul trecut, s-a retras din activitate şi va îndeplini funcţia de “Grand Marshal” anul acesta.



12