Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 03 Aprilie 2014 / 00:00 731 accesări

DA1 LA VOLEI FEMININ

Ieri, în Divizia A1 la volei feminin, s-au jucat cinci partide contând pentru play-off şi play-out. Rezultate - turneul 1-4, semifinale, meciul 3 (se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”): CS Volei Alba-Blaj - Dinamo Bucureşti 2:3 (25:20, 23:25, 25:18, 19:25, 13:15) - 1-2 scor general; CSU Medicina Tg. Mureş - Ştiinţa Bacău 1:3 (25:22, 18:25, 18:25, 11:25) - 0-3 scor general. Bacăul s-a calificat în finala mare, iar la Blaj se joacă astăzi, de la ora 19.00, meciul cu nr. 4. Turneul locurilor 5-8, semifinale, meciul 2 (s-a jucat în sistemul „cel mai bun din trei partide”): Unic Piatra Neamţ - CSM Bucureşti 0:3 (20:25, 19:25, 14:25) - 0-2 scor general; CSM Lugoj - CSM Tîrgovişte 1:3 (16:25, 23:25, 25:21, 15:25) - 0-2 scor general. Tîrgovişte - CSM Bucureşti este finala pentru locurile 5-6, iar Piatra Neamţ - Lugoj, cea pentru locurile 7-8. Ambele dispute vor începe în data de 12 aprilie. Play-out, meciul 3 (s-a jucat în sistemul „cel mai bun din cinci partide”): Rapid Bucureşti - ACS Penicilina Iaşi 0:3 (13:25, 24:26, 16:25) - 0-3 scor general. Penicilina se menţine în primul eşalon, iar Rapidul a retrogradat în Divizia A2, alături de CSV 2004 Tomis Constanţa.

LN DE BASCHET MASCULIN

Ieri, într-o partidă restantă din etapa a 20-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, Gaz Metan Mediaş - Universitatea Mobitelco Cluj 77-83. Astăzi se dispută primul meci din etapa a 26-a a campionatului, ultima din sezonul regulat: BC Mureş Tg. Mureş - BC Timba Timişoara (ora 19.00). Restul partidelor se vor desfăşura după următorul program - sâmbătă, ora 18.00: BCM Piteşti - Concordia Chiajna, Energia Rovinari - CSM Oradea (Digi Sport 3), BC Timişoara - Gaz Metan Mediaş, U. Mobitelco Cluj - BC Farul Constanţa, CSU Asesoft Ploieşti - SCM Craiova, CSU Sibiu - Steaua. Clasament: 1. Ploieşti 45p, 2. Oradea 44p, 3. Sibiu 43p, 4. Tg. Mureş 43p, 5. Cluj 41p, 6. Craiova 41p, 7. Piteşti 40p, 8. Rovinari 39p, 9. Steaua 38p, 10. BC Timişoara 36p, 11. Mediaş 34p, 12. Timba Timişoara 28p, 13. Concordia Chiajna 27p, 14. BC FARUL CONSTANŢA 26p.

ANA MARIA PAVĂL, MEDALIE DE BRONZ LA CE DE LUPTE

Sportiva Ana Maria Pavăl a cucerit ieri medalia de bronz la categoria 53 kg, la Campionatele Europene de lupte din Finlanda. În primele faze ale competiţiei, Ana Maria Pavăl a eliminat sportivele Simona Tokar (Elveţia, în preliminarii), Maria Peter (Austria, optimi), Katarzyna Krawczyk (Polonia, sferturi), fiind învinsă apoi în semifinale de luptătoarea elenă Maria Prevolaraki. În finala pentru medalia de bronz, Pavăl a învins-o pe Patimat Bagomedova (Azerbaidjan), venită din recalificări, cu 3-1. Medalia de aur a categoriei a fost cucerită de rusoaica Maria Gurova. La categoria 57 kg, sportivul Andrei Dukov a pierdut finala pentru medalia de bronz şi s-a clasat pe locul 5. Tot ieri, Georgiana Paic a fost eliminată în sferturile de finală la categoria 60 kg. Marţi, în prima zi a competiţiei, Mădălina Linguraru a terminat pe locul 5 la categoria 48 kg, după ce a fost învinsă de rusoaica Nadejda Fedorova, în meciul pentru medalia de bronz. România participă la această ediţie a CE cu un lot format din 16 sportivi.

CICLISTUL EDUARD GROSU, REZULTAT FOARTE BUN ÎN ITALIA

Eduard Grosu, primul rutier român care evoluează pentru o formaţie profesionistă, s-a clasat pe locul 6 în etapa a 3-a a cursei Settimana Internazionala Coppi e Bartali, din Italia. Desfăşurată pe un circuit de 158,4 km în jurul localităţii Crevalcore, etapa a 3-a a competiţiei italiene i-a adus ciclistului român în vârstă de 21 ani cel mai bun rezultat din carieră. Eduard Grosu, care este legitimat la echipa italiană Vini Fantini, era al treilea înaintea ultimului viraj, dar s-a agăţat cu un ciclist din pluton şi a fost nevoit să frâneze brusc. A terminat totuşi pe locul 6 şi a bifat astfel două puncte importante în clasamentul UCI (Uniunea Ciclistă Internaţională). Graţie acestui rezultat, Grosu a ajuns la şase puncte acumulate în clasamentul UCI şi ocupă locul 148 pe plan european. Datorită punctelor acumulate de Grosu, România se află pe locul 28 în clasamentul general pe naţiuni şi pe locul 16 la categoria sub 23 ani.

CÎRSTEA, ÎN SFERTURILE PROBEI DE DUBLU DE LA CHARLESTON

Perechea formată din Sorana Cîrstea şi Maria Kirilenko (Rusia) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Charleston (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 710.000 de dolari. Cîrstea şi Kirilenko au învins în primul tur, cu 4-6, 6-3, 11-9, după o oră şi 25 de minute, cuplul Alicja Rosolska / Chanelle Scheepers (Polonia / Africa de Sud). În schimb, în proba de simplu, Cîrstea, cap de serie nr. 8 şi locul 27 WTA, a ratat calificarea în turul al treilea, după ce a cedat cu 3-6, 6-3, 7-6 (7/0), după două ore şi 35 de minute, în disputa cu Teliana Pereira (Brazilia), poziţia 99 în ierarhia mondială. Pentru prezenţa în turul secund la Charleston, Cîrstea va primi 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 4.300 de dolari.

ROMÂNIA TRIMITE NOUĂ SPORTIVI LA CE DE HALTERE

România va participa cu un lot alcătuit din nouă sportivi, cinci fete şi patru băieţi, la Campionatele Europene de haltere pentru seniori, găzduite de Tel Aviv în perioada 5-12 aprilie, cu obiectivul de a cuceri două medalii în probele olimpice. „Aşteptăm de la fete să aibă mai multă greutate decât băieţii la aceste Europene. Acum un an, la Tirana, am obţinut două medalii de argint la total la fete şi la fel la băieţi. La Tel Aviv, Loredana Toma, Irina Lepşa şi Andreea Aanei sunt speranţele noastre la medalii. Încercăm să construim şi o echipă pentru Mondialele din noiembrie, când încep şi calificările pentru Jocurile Olimpice”, a declarat directorul tehnic al Federaţiei Române de Haltere, Virgil Dociu. Roxana Cocoş, vicecampioana olimpică de la Londra, ar putea reveni în competiţii cu prilejul Mondialelor din noiembrie, dar există şi posibilitatea unei retrageri din activitate. Iată lotul României care face deplasarea la Europenele din Israel: masculin (antrenori Petre Becheru şi Nicolae Niţu): Florin Vizitiu (categoria 56 kg), Florin Croitoru (56 sau 62 kg), Florin Bejenariu (69 kg), Alexandru Roşu (77 kg); feminin (antrenori Constantin Urdaş şi Doru Agache): Dana Berchi (53 kg), Loredana Toma (58 kg), Bianca Molie (63 kg), Irina Lepşa (69 kg), Andreea Aanei (+75 kg).

MIERCUREA CIUC A RESTABILIT EGALITATEA ÎN FINALA CN DE HOCHEI

HSC Miercurea Ciuc a învins pe ASC Corona Braşov cu 2-1 (1-0, 0-1, 1-0), marţi seară, pe Patinoarul Olimpic din Braşov, şi a egalat situaţia în finala Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă, 1-1 scor general. Campioana en titre a deschis scorul spre finalul primei reprize, prin Tihamer Becze, iar Corona a egalat în debutul reprizei a doua, prin Roberto Gliga. Golul victoriei a fost realizat tot de Becze, în ultima repriză. Cele două formaţii se mută acum la Miercurea Ciuc, unde joi şi vineri sunt programate meciurile 3 şi 4 din finala programată în sistemul „cel mai bun din şapte partide”.

MARCO TEMPESTINI A FOST EXCLUS DIN RALIUL BRAŞOVULUI

Echipajul italian Marco Tempestini - Lucio Baggio, membru al echipei Napoca Rally Academy, a fost exclus din Raliul Braşovului, în urma deciziei luate marţi de Comisia de Competiţii a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS), pentru „service interzis”. Excluderea echipajului clasat pe locul secund la etapa inaugurală a Campionatului Naţional de raliuri 2014 s-a făcut deoarece „echipa de asistenţă Napoca Rally Academy avea în interiorul maşinii de asistenţă patru roţi cu încălzitoare cuplate la curentul provenit de la un generator (în funcţionare), maşina de asistenţă tehnică fiind staţionată în incinta parcului de service îndepărtat”, conform comunicatului FRAS.

EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN

Etapa a 13-a a TOP16 din Euroliga de baschet masculin a început, aseară, cu derby-ul grupei E: EA7 Emporio Armani Milano - FC Barcelona, un meci care nu poate aduce nicio schimbare în clasament, indiferent de scor, spaniolii urmând să câştige grupa, iar italienii - să termine pe poziţia secundă. Astăzi sunt programate partidele - Grupa E: Panathinaikos Atena - Unicaja Malaga, Laboral Kutxa - Fenerbahce Ulker Istanbul; Grupa F: FC Bayern München - Maccabi Tel Aviv. Cu o victorie, Panathinaikos se califică matematic în sferturi, iar o victorie pentru Laboral ar califica şi pe Olympiacos, făcând inutilă ultima etapă! De victorie are nevoie şi Bayern pentru a mai spera la sferturile de finală, în caz contrar germanii fiind eliminaţi matematic.

CE DE POLO, CU 16 ECHIPE DE LA EDIŢIA DIN 2016

Forul european de polo (LEN) a anunţat, ieri, că numărul echipelor participante la turneul final al Campionatului European va fi mărit de la 12 la 16, începând cu ediţia din 2016, găzduită de Belgrad. Potrivit anunţului de miercuri al LEN, decizia a fost luată de Comitetul Director al forului în cadrul şedinţei de la Istanbul, de la finalul săptămânii trecute. Astfel, conform deciziei, începând din 2016, turneul final se va desfăşura cu câte patru grupe a patru echipe. Prima clasată din fiecare grupă se va califica direct în sferturile de finală, iar echipele de pe locurile 2-3 vor juca încrucişat pentru celelalte patru locuri disponibile pentru faza eliminatorie. De asemenea, LEN a mai anunţat că oraşul turc Izmir este primul care şi-a depus candidatura pentru organizarea turneului final al CE de polo din 2018. Alte candidaturi sunt aşteptate până în vara acestui an, când forul european va lua o decizie în privinţa dreptului de organizare.

SERENA WILLIAMS, ELIMINATĂ ÎN TURUL SECUND LA CHARLESTON

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul clasamentului WTA, a ratat calificarea în turul al treilea al turneului de la Charleston, dotat cu premii în valoare totală de 710.000 de dolari. În vârstă de 32 de ani, Serena Williams a fost învinsă în turul secund, cu 6-4, 6-4, după o oră şi 24 de minute, de Jana Cepelova (Slovacia), poziţia 78 în ierarhia mondială. Serena Williams, câştigătoare săptămâna trecută la Miami, s-a plâns la finalul meciului că este obosită mental. „Sunt obosită mental. Am nevoie de câteva săptămâni în care să nu joc şi să nu mă gândesc la tenis. Voi pleca în vacanţă şi acest lucru sigur mă va ajuta pentru restul sezonului”, a declarat Serena Williams, câştigătoare la Charleston în 2008, 2012 şi 2013. În vârstă de 20 de ani, Jana Cepelova a obţinut prima sa victorie în faţa unei jucătoare din Top 15.

JAPONEZUL KEY NISHIKORI NU VA JUCA ÎN CUPA DAVIS

Tenismanul japonez Key Nishikori, accidentat la aductori, a anunţat, ieri, că nu va juca în meciul cu Cehia, din sferturile de finală ale Cupei Davis, care va avea loc în weekend, la Tokyo. În vârstă de 24 de ani, Nishikori a renunţat săptămâna trecută să mai dispute meciul din semifinalele turneului de la Miami, împotriva sârbului Novak Djokovic. Key Nishikori, locul 18 ATP, va fi înlocuit în echipa de Cupa Davis cu tânărul Taro Daniel (21 de ani), locul 190 ATP. Cehia va fi lipsită şi ea de principalul jucător, Tomas Berdych, dar şi de Jan Hajek, accidentat la genunchi. În aceste condiţii, căpitanul nejucător al cehilor, Jaroslav Navratil, a decis să deplaseze doar trei tenismeni la Tokyo: Lukas Rosol, Radek Stepanek şi Jiri Vesely.

FOSTUL ÎNOTĂTOR AUSTRALIAN GRANT HACKETT A IEŞIT DE LA DEZINTOXICARE

Fostul înotător australian Grant Hackett, dublu campion olimpic şi cvadruplu campion mondial, a ieşit de la dezintoxicare, unde a fost tratat pentru dependenţa de somnifere. „Sunt mândru că am avut puterea şi curajul să fac acest lucru. Au fost momente în viaţă când am depins de aceste somnifere”, a declarat Hackett, în vârstă de 33 de ani, sportiv care a câştigat aurul olimpic la 1.500 liber în 2000, la Sydney, şi în 2004, la Atena. El a fost internat în februarie într-un spital din SUA, la câteva zile după ce a fost fotografiat pe jumătate dezbrăcat, în lobby-ul unui hotel din Melbourne, căutându-şi îngrijorat fiul de patru ani. Fostul înotător australian a fost tratat pentru dependenţa de Stilnox, un somnifer. Stilnox este prescris sportivilor de înalt nivel care au probleme cu somnul înaintea unor competiţii. Medicamentul a fost interzis de Comitetul Olimpic Australian înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012. Hackett s-a retras din activitate în 2008, devenind consultant pentru canalul de televiziune australian Nine Network şi pentru banca Westpac. Soţia sa, Candice Alley, mama celor doi copii ai lor, l-a părăsit în 2011, după ce fostul înotător, aflat sub influenţa alcoolului, a devastat apartamentul familiei. Compatriotul său Ian Thorpe, o adevărată legendă a bazinelor, cu cinci titluri olimpice şi 11 mondiale, a cunoscut aceleaşi dificultăţi şi a fost internat de la începutul lunii februarie.



12