Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 06 Decembrie 2013 / 00:00 653 accesări

MOŞ NICOLAE SOSEŞTE LA LPS “NICOLAE ROTARU”

În aula Palatului Copiilor din Constanţa se va desfăşura în această după-amiază, de la ora 16.30, în cadrul Zilelor Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanţa, o festivitate prin care liceul constănţean îşi va premia sportivii care au obţinut rezultate foarte bune în acest an. Totodată, vor fi desemnaţi cel mai bun sportiv, precum şi cea mai bună sportivă de la LPS “Nicolae Rotaru” în 2013.

LN DE HANDBAL MASCULIN

Astăzi se va disputa prima partidă din etapa a 12-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, prima din returul campionatului: Dinamo Bucureşti - Potaissa Turda (ora 18.00, în direct la Digi Sport 1). Celelalte meciuri al rundei vor avea loc după următorul program - sâmbătă: CSM Bucureşti - HCM Minaur Baia Mare (ora 18.00); duminică: CS Caraş-Severin - Poli Timişoara (ora 11.00), Energia Pandurii Tg. Jiu - HCM CONSTANŢA (ora 13.30, în direct la Digi Sport 2), U. Bucovina Suceava - Ştiinţa Bacău (ora 17.00), Steaua Bucureşti - HC Odorhei (ora 18.00). Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 29p (golaveraj: 368-271), 2. Potaissa Turda 29p (310-266), 3. Ştiinţa Bacău 25p (306-261), 4. Dinamo Bucureşti 23p (297-292), 5. Energia Pandurii Tg. Jiu 21p (284-286), 6. HC Odorhei 18p (326-315), 7. Poli Timişoara 12p (288-294), 8. Steaua Bucureşti 12p (324-343), 9. HCM Minaur Baia Mare 10p (258-285), 10. CS Caraş-Severin 7p (264-292), 11. U. Bucovina Suceava 4p (252-308), 12. CSM Bucureşti 3p (243-307).

HC ODORHEI - GORNIK ZABRZE, ÎN OPTIMILE CUPEI CHALLENGE LA HANDBAL MASCULIN

Echipa de handbal masculin HC Odorhei va întâlni formaţia poloneză Gornik Zabrze în optimile de finală ale Challenge Cup, potrivit tragerii la sorţi de ieri, de la Viena. HC Odorhei a fost calificată direct în optimi şi a făcut parte din prima urnă valorică la tragerea la sorţi. Meciurile sunt programate în 15-16 februarie, cu manşa tur pe terenul echipei poloneze şi cea retur la Odorheiu Secuiesc, peste o săptămână. Câştigătoarea dublei manşe se va califica în sferturile de finală ale competiţiei. HC Odorhei este singura reprezentantă a handbalului masculin românesc în Challenge Cup, a treia competiţie valorică a continentului.

PRIMUL MECI LA CM DE HANDBAL FEMININ

Campionatul Mondial de handbal feminin din Serbia programează astăzi, de la ora 19.00, la Niş, în Grupa B, meciul de deschidere al competiţiei: Serbia - Japonia. Reprezentativa de handbal feminin a României, antrenată de Gheorghe Tadici, va întâlni în Grupa D, la Novi Sad, Tunisia (sâmbătă, 7 decembrie, ora 20.15), Australia (luni, 9 decembrie, ora 20.15), Germania (marţi, 10 decembrie, ora 18.00), Ungaria (joi, 12 decembrie, ora 20.15) şi Cehia (vineri, 13 decembrie, ora 20.15). Toate partidele vor fi transmise în direct de Dolce Sport 1. Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în zilele de 15 şi 16 decembrie, la Belgrad şi Novi Sad. Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleaşi oraşe, iar semifinalele şi finalele pentru medalii - în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad. Campioana mondială en titre este Norvegia, la ediţia din 2011 România ocupând locul 13.

LIGA CAMPIONILOR LA VOLEI FEMININ

Ieri, în Grupa F a Ligii Campionilor la volei feminin, campioana României, Ştiinţa Bacău, a înfruntat, pe teren propriu, campioana Rusiei, Dinamo Kazan. Conform aşteptărilor, oaspetele s-au impus cu 3:0 (25:15, 25:17, 25:10). Ştiinţa Bacău mai are de disputat două meciuri în Grupa F, cu Volero Zürich (12 decembrie, în deplasare) şi cu Tauron Gornicza (17 decembrie, acasă).

ROMÂNIA A OBŢINUT TREI MEDALII LA GRAND PRIX-UL DE JUDO DE LA JEJU

Delegaţia României care a participat la Grand Prix-ul de judo de la Jeju (Coreea de Sud) a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz. La categoria 57 kg, Corina Căprioriu a câştigat înainte de limită primele două meciuri, cu Jia Lin Yang (Coreea de Sud) şi Şuşana Hevondian (Ucraina). În finală, ea a luptat cu japoneza Christa Deguchi, în faţa căreia a pierdut prin ippon cu un minut înainte de sfârşitul meciului. Pentru această performanţă, Corina Căprioriu a obţinut 180 de puncte în clasamentul IJF şi un cec de 2.000 de dolari. Medaliile de bronz au fost obţinute de Andreea Chiţu şi Larisa Florian, ambele la 52 kg, care au primit câte 120 de puncte în clasamentul IJF şi un cec de 1.000 dolari. În ultimul Grand Prix de judo al anului au fost înscrişi 185 de judoka din 30 de ţări de pe cinci continente. Turneul a fost dotat cu premii totale în valoare de 100.000 de dolari.

CSU ASESOFT PLOIEŞTI, VICTORIOASĂ ÎN EUROCUP DUPĂ PATRU EŞECURI LA RÂND

CSU Asesoft Ploieşti a reuşit să întrerupă şirul eşecurilor din Eurocup la baschet masculin prin victoria înregistrată miercuri seară, pe teren propriu, în faţa formaţiei bosniace Igokea Akesandrovac, scor 84-74 (23-14, 25-18, 18-24, 18-18). Campioana României pierduse precedentele patru partide din Grupa E a competiţiei, cu Hapoel Migdal Ierusalim, Lukoil Academic Sofia, Khimki Moscova şi Pinar Karşiyaka Izmir, precedentul succes fiind chiar cu Igokea, în Bosnia. În alte meciuri din grupă, Khimki a dispus de Hapoel cu 85-73, iar Lukoil a învins pe Pinar cu 74-64. În clasament, pe primul loc se află Khimki, cu 15 puncte, urmată de Pinar 13p, Hapoel 12p, Asesoft 11p (-25), Lukoil 11p (-31) şi Igokea 10p. Campioana României mai are de disputat două meciuri, cu Hapoel (11 decembrie) şi cu Lukoil (18 decembrie). Primele trei clasate se vor califica în faza următoare.

CSM ORADEA, ÎNVINSĂ ÎN LIGA CAMPIONILOR LA POLO

Campioana României la polo, CSM Digi Oradea, a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia italiană AN Brescia, cu scorul de 10-6, în cea de-a doua partidă din grupa B a Ligii Campionilor. Scorul pe reprize a fost 2-2, 2-4, 2-1, 0-3. Pentru gazde au marcat Negrean 2, Chioveanu, Popoviciu, Cupici şi Kadar. În meciul de debut, orădenii au fost învinşi în deplasare de echipa germană Spandau Berlin, scor 8-6.

RUSIA CONDUCE ÎN CM DE ŞAH PE ECHIPE

Rusia a preluat conducerea în clasamentul Campionatului Mondial pe echipe la şah, înaintea ultimei etape, cea cu numărul 9. În runda a 8-a, Rusia a obţinut o victorie decisivă pentru configuraţia clasamentul final, 2,5-1,5 cu Ucraina, fostul lider. Alte rezultate: Armenia - Olanda 3,5-0,5; Turcia - SUA 2-2; China - Germania 2,5-1,5; Azerbaidjan (campioana europeană) - Egipt 4-0. Înaintea ultimei runde, Rusia are 13 puncte, fiind urmată de China şi Ucraina, cu câte 12 puncte. În ultima rundă, Rusia are o misiune facilă în faţa Egiptului şi este foarte aproape de a câştiga titlul mondial.

EUROLIGA DE BASCHET MASCULIN

Ultimele partide din etapa a 8-a a Euroligii de baschet masculin sunt programate în această seară, după următorul program - Grupa A: CSKA Moscova - Fenerbahce Ulker Istanbul, JSF Nanterre - FC Barcelona; Grupa B: Anadolu Efes - Brose Baskets Bamberg; Grupa D: Laboral Kutxa - Lietuvos Rytas, Panathinaikos Atena - Steaua Roşie Belgrad. Cele mai importante meciuri sunt cele din Grupa D, acolo unde toată lumea are şanse de calificare, dar învingătoarele din această seară vor face un pas uriaş spre grupele semifinale.

MECIUL DE BASCHET MINNESOTA - SAN ANTONIO, AMÂNAT DIN CAUZA UNUI INCENDIU

Meciul de baschet dintre echipele Minnesota Timberwolves şi San Antonio Spurs, care ar fi trebui să se dispute în noaptea de miercuri spre joi, la Ciudad de Mexico, a fost amânat din cauza unui incendiu la generatorul electric, informează „L’Equipe“. Incendiul a izbucnit cu o jumătate de oră înaintea începerii partidei, iar staff-ul echipei din Minneapolis a părăsit imediat sala în care era un fum dens. Meciul a fost amânat pentru o dată ce va fi stabilită ulterior şi se va disputa în sala din Minneapolis. Acesta era al doilea meci de baschet din NBA care ar fi trebui să aibă loc în capitala Mexicului, după întâlnirea dintre formaţiile Dallas Mavericks şi Houston Rockets, din 1997.

RODMAN PREGĂTEŞTE NAŢIONALA DIN COREEA DE NORD

Dennis Rodman, fosta vedetă din NBA şi a echipei Chicago Bulls, care are relaţii de amiciţie cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, va reveni pentru a treia oară în această ţară, în cursul lunii decembrie, pentru a pregăti un meci al echipei naţionale de baschet. „Dennis va antrena echipa naţională a Coreei de Nord în vederea unui mare meci programat în luna ianuarie împotriva unei selecţionate de foste staruri din NBA. El va petrece câteva zile acolo, iar eu îl voi însoţi alături de o echipă care pregăteşte un documentar. Noi vom anunţa mai târziu lista jucătorilor reţinuţi pentru meciul din ianuarie”, a anunţat Rory Scott, purtător de cuvânt al casei irlandeze de pariuri Paddy Power. Celebrul şi excentricul fost jucător al lui Bulls, de cinci ori campion al NBA, este unul dintre rarii occidentali care au întreţinut legături cu un şef al regimului nord-coreean, unul din cele mai închise de pe glob.

DE LA HOYA ŞI TRINIDAD, INCLUŞI ÎN PANTHEONUL GLORIILOR BOXULUI

Americanul de origine mexicană Oscar de la Hoya şi portoricanul Felix Trinidad se află în fruntea listei pugiliştilor care vor fi incluşi anul viitor în Pantheonul gloriilor boxului (Hall of Fame), alături de britanicul Joe Calzaghe. Grupul boxerilor care vor intra, pe 8 iunie 2014, în istoria sportului cu mănuşi îi mai cuprinde pe George Chaney, Charles Ledoux şi Mike O’Dowd, la categoria veterani, în timp ce Tom Allen a fost unicul ales la categoria pionieri. „Golden Boy” de la Hoya a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, cucerind apoi, ca profesionist, zece titluri de campion mondial la şase categorii diferite de greutate. „Tito” Trinidad a fost de trei ori campion mondial, în timp ce Joe Calzaghe s-a retras din activitate neînvins, după 46 de meciuri profesioniste. Trinidad l-a învins la puncte pe de la Hoya într-un meci celebru, desfăşurat pe 18 septembrie 1999 şi supranumit „Lupta mileniului”.

RUTIERUL DANILO DI LUCA, SUSPENDAT PE VIAŢĂ

Rutierul italian Danilo Di Luca, depistat pozitiv la 29 aprilie, a fost suspendat pe viaţă, ieri, de către o instanţă a Comitetului Olimpic Italian, a anunţat site-ul oficial al CONI. Sancţiunea este valabilă din 24 mai 2013, iar rezultatele lui Di Luca obţinute din 29 aprilie până în prezent au fost anulate. De asemenea, Danilo Di Luca va trebui să plătească o penalitate de 35.000 de euro, să acopere cheltuielile procedurale (850 de euro) şi costurile efectuării testelor biologice (3.150 de franci elveţieni). Italianul în vârstă de 37 de ani a fost depistat pozitiv cu EPO, în aprilie, cu cinci zile înainte de startul Turului Italiei. Danilo Di Luca a fost sancţionat anterior de două ori: în 2007, anul în care a câştigat Turul Italiei, pentru implicarea în ancheta “Oil for drugs”, fiind suspendat trei luni, şi în 2009, după ce a fost depistat pozitiv cu EPO şi suspendat nouă luni.



12