Victoria Azarenka, tenismena lunii martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Victoria Azarenka, tenismena lunii martie

Sport 08 Aprilie 2016 / 18:46 755 accesări
Victoria Azarenka a revenit în Top 5 WTA, după ce a câștigat turneele de la Indian Wells și Miami

Victoria Azarenka a revenit în Top 5 WTA, după ce a câștigat turneele de la Indian Wells și Miami

Victoria Azarenka, fostul lider mondial, a fost desemnată jucătoarea lunii martie în circuitul profesionist feminin de tenis, după ce a reușit să câștige turneele de la Indian Wells și Miami și a revenit în Top 5 WTA pentru prima oară în ultimii doi ani. „A fost o lună cu adevărat lungă, iar menținerea acestei determinări și intensități în toate meciurile pe care le-am disputat a reprezentat o sarcină deloc ușoară”, a spus tenismea din Belarus, care a reușit să o învingă în finala de la Indian Wells (California) pe americanca Serena Williams, actualul lider al clasamentului WTA. Azarenka a reușit apoi să se impună și în turneul de la Miami, după o finală cu rusoaica Svetlana Kuznețova, și a devenit a treia jucătoare din istorie care reușește prestigioasa „Sunshine Double”, cum este denumită dubla Indian Wells - Miami, performanță pe care au mai realizat-o anterior doar germanca Steffi Graff (în 1994 și 1996) și belgianca Kim Clijsters (în 2005). În vârstă de 26 ani, Azarenka a acumulat 70 la sută din voturi în ancheta pentru desemnarea jucătoarei lunii martie în circuitul WTA, devansându-le pe rusoaica Svetlana Kuznețova, cu 17 la sută, și pe americanca Serena Williams, cu 13 la sută.

VENUS WILLIAMS VISEAZĂ LA O MEDALIE OLIMPICĂ

Americanca Venus Williams va deveni prima tenismenă din istorie care participă la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, iar sportiva în vârstă de 35 de ani a mărturisit că este extrem de entuziasmată în vederea participării la competiția de la Rio de Janeiro. „Jocurile Olimpice au însemnat şi vor însemna mereu foarte mult pentru mine. A fost o bucurie şi o onoare să particip. Cireaşa de pe tort a fost faptul că am reuşit să aduc acasă şi nişte medalii”, a declarat Venus Williams, care a câştigat 4 medalii: una la simplu, de aur, în 2000, la Sydney, şi trei la dublu. Bucuria este cu atât mai mare cu cât americanca suferă de sindromul Sjogren, o boală autoimună care se caracterizează prin uscăciunea ochilor şi a gurii, cu care a fost diagnosticată în 2011. „E ceva cu care trebuie să trăiesc în fiecare zi şi mi-am asumat. Îmi place să cred că este o boală pe care o înving cu fiecare zi. În acest fel, pot da ce-i mai bun şi nu trăiesc cu frică”, a precizat Venus Williams.

Citește și:

Monica Niculescu s-a oprit în semifinale la Miami

Begu, implicată într-un scandal uriaș la Charleston

Begu a mai făcut un pas spre trofeu la Charleston

Taguri articol


12