Weekend-ul Thaliei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Weekend-ul Thaliei

Cultură 26 Mai 2012 / 00:00 502 accesări

Teatrul de Stat le propune spectatorilor de la malul mării, în acest weekend, două titluri speciale: comedia „Scaiul”, de Georges Feydeau şi un spectacol cu puternice accente filosofice, „Titanic Orchestra”, de Hristo Boytchev.

Spumoasa comedie „Scaiul”, de Georges Feydeau, pusă în scenă de regretatul Ion Lucian, este un prilej pentru publicul constănţean de a vedea pe aceeaşi scenă, sâmbătă, de la ora 19.00, actori consacraţi... octogenari, precum „decanii de vârstă” Ileana Ploscaru şi Alexandru Mereuţă, dar şi tineri artişti. Astfel, din distribuţia piesei mai fac parte: Dana Dumitrescu, Mihai Sorin Vasilescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Iulian Enache, Dan Cojocaru, Laura Iordan, Loredana Marilena Luca, Maria Lupu, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Laura Crăciun, Gelu Ciobanu, Emil Băncilă, Dănuţ Capră. Decorurile spectacolului sunt create de Mihai Mădescu, iar costumele de Luana Drăgoescu.

Duminică, de la ora 19.00, „Titanic Orchestra” invită publicul să... filosofeze alături de: Meto - Cosmin Mihale, Luko - Ionuţ Alexandru, Doko - Andrei Cantaragiu/ Remus Archip, Luba - Georgiana Mazilescu/ Paula Prodan, iluzionistul Harry - Marian Adochiţei şi... doamna în alb - Laura Crăciun. Spectacolul, care are la bază piesa dramaturgului bulgar Hristo Boytchev, a fost pus în scenă de Iulian Enache, iar scenografia a fost realizată de Lăcrămioara Dumitraşcu.



12