Ziua cea mai lungă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Ziua cea mai lungă

Eveniment 26 Iunie 2012 / 00:00 417 accesări

Ieri, adică luni, 25 iunie, a părut o zi lungă cât toată săptămâna, din punct de vedere jurnalistic. Rar mi-a fost dat să trăiesc un debut de ciclu săptămânal atât de bogat în evenimente gazetăreşti de prim plan! A fost, dacă pot să rezum astfel, ziua deciziilor amânate, a sesizărilor, a solicitărilor, a cererilor diverse şi chiar a iniţiativelor parlamentare...

Mai întâi, a fost ziua cea mai lungă pentru Adrian Năstase. Încă de la prima oră, poliţia a cerut un verdict medical în legătură cu starea de sănătate a fostului premier, prin care să se poată stabili dacă politicianul este sau nu transferabil de la Spitalul de Urgenţă Floreasca în Spitalul Penitenciarului Rahova. Din cauza tapajului făcut de Monica Macovei, cu o zi mai devreme, cu privire la „tratamentul preferenţial” acordat lui Adrian Năstase, medicii s-au ferit ca dracul de tămâie să pună un diagnostic clar, aruncând pisica răspunderii în ograda Institutului Naţional de Medicină Legală care, la rândul său, a hotărât să se pună la adăpost prin formarea unei comisii de specialitate. Nici nu mai contează că, în jurul prânzului, când Puiu Haşotti şi Ilie Sârbu au atacat-o cu o binemeritată vehemenţă pe Monica Macovei, nici Tribunalul Municipiului Bucureşti, nici Poliţia Română nu ştiau exact dacă fostul premier Năstase este deţinut sau nu, ca statut juridic, deoarece procedura de arestare nu fusese dusă la bun sfârşit... Dar Golgota lui Adrian Năstase mai are un hop, amânat tot ieri până pe 3 septembrie, în dosarul „Mătuşa Tamara”, în care, deşi achitat de prima instanţă, procurorii au făcut recurs, cerând condamnare cu executare pentru fostul prim ministru. De fapt, cred că lucrurile stau taman pe dos, faţă de ceea ce pretinde madam Macovei, în sensul că „cineva” îl hărţuieşte pe Adrian Năstase public, politic şi penal!

Este acelaşi „cineva” care a cerut luni Curţii Constituţionale să decidă cine va reprezenta România la Bruxelles, la sfârşitul acestei săptămâni, deşi tot ieri a fost depusă la Senat o iniţiativă legislativă din partea USL, care urmează să reglementeze definitiv această problemă. Aglomerarea de la Senat este însă destul de mare, mai ales că ieri ar fi trebuit să înceapă dezbaterile cu privire la noul proiect de Constituţie, cel pentru care acelaşi „cineva” a promis că demisionează din funcţie, la „schimb” cu adoptarea sa, încât USL-ul a fost nevoit să ceară o sesiune extraordinară, în timpul verii.

În fine, ministrul interimar al Educaţiei a trimis o comisie de control la Cotroceni care să verifice în baza căror documente a fost Daniel Funeriu angajat consilier prezidenţial şi, anterior, ministru, deoarece la minister nu s-au găsit actele de echivalare ale bacalaureatului şi studiilor superioare! Dacă fostul ministru şi actualul consilier al lui „cineva” avea statut de funcţionar public este O.K., fiindcă legea îi permite să fie şi analfabet, dar dacă are statut de funcţionar guvernamental, atunci omul lui „cineva” riscă o plângere penală, aşa cum a anunţat ministrul interimar tot ieri...

Iată ce zi nebună, gazetăreşte vorbind, şi ce încurcate sunt căile Domnului şi ale democraţiei!



12