Cum se simte primul bebeluş din România căruia i s-au implantat celule stem

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avea 7 luni atunci

Cum se simte primul bebeluş din România căruia i s-au implantat celule stem

Sănătate 19 Mai 2015 / 00:00 783 accesări

Primul bebeluş din România căruia i-au fost implantate celule stem la doar 7 luni, deoarece suferea, alături de fratele său geamăn, de cea mai severă formă de imunodeficiență congenitală, se simte bine, medicii din Timişoara considerând transplantul un succes. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Asociația ”Dăruiește Viață”, în urmă cu peste cinci luni, la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”, unde funcționează un centru de excelență în tratarea leucemiilor și a altor tipuri de cancer din România, a avut loc primul transplant de celule stem unui bebeluş de 7 luni, premiera constând în vârsta precoce a pacientului. ”Gemenii Robert și Bogdan s-au născut în martie 2014, aparent perfect sănătoși. La câteva luni, ambii băieți au început să se simtă rău. Inițial, părinții au crezut că este vorba despre o boală a copilăriei, dar, pentru că starea lor nu se îmbunătățea, s-au dus cu ei la Spitalul de Copii din Timișoara. Medicii au constatat că sistemul lor imunitar era aproape de zero din cauza unei boli genetice extrem de grave: amândoi sufereau de cea mai severă formă de imunodeficiență congenitală”, se arată în comunicat. Medicii au decis că gemenii au nevoie de un transplant de celule stem în două-trei luni, altfel nu există șanse de supraviețuire. ”Transplantul s-a putut face la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu”, acolo unde mă internasem cu cei mici. Existau camere sterile, așa că riscul de infecții era redus. Transplantul s-a făcut de la un donator german, pentru că fratele mai mare al gemenilor, în vârstă de șase ani, nu era compatibil”, a povestit mama copiilor. Bogdan, unul dintre gemeni, a pierdut lupta cu viața la două luni după transplant, însă Robert, fratele său, a fost mai puternic și la mai bine de cinci luni de la transplant, împreună cu părinții și fratele mai mare, se bucură acum de viață. ”Spre deosebire de ceilalți copii de vârsta lui, momentan, Robert nu poate ieși la joacă în parc și nu îi sunt permise vizitele persoanelor din afară. Cu toate acestea, este un copil foarte activ și vesel”, potrivit comunicatului.



Ştiri recomandate

12