Halep o va înfrunta pe Kuznetsova, în sferturile turneului de la Montreal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep o va înfrunta pe Kuznetsova, în sferturile turneului de la Montreal

Sport 28 Iulie 2016 / 23:35 930 accesări
Simona Halep s-a impus fără probleme în optimi

Simona Halep s-a impus fără probleme în optimi

Tenismena constănţeană Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, joi seară, cu scorul de 6-3, 6-3, pe Karolina Pliskova (Cehia, 17 WTA), în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Five de la Montreal (Canada), dotat cu premii totale de 2.413.663 de dolari. A cincea favorită la câştigarea turneului, Halep a obţinut astfel calificarea în sferturi, unde o va întâlni pe Svetlana Kuznetsova (11 WTA), învingătoarea, cu scorul de 7-6 (7/2), 6-3, în meciul cu Petra Kvitova (13 WTA). Pentru prezenţa în sferturi, Simona Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 57.690 de dolari şi 190 de puncte WTA. Anul trecut, Halep a ajuns în finala turneului, însă s-a retras din cauza unor probleme medicale.

În sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 4.089.740 de dolari, perechea formată din tenismanul constănțean Horia Tecău și Florin Mergea va înfrunta dublul american alcătuit din fraţii Bob și Mike Bryan, deținătorii trofeului, care au câştigat, joi seară, scor 6-4, 6-4, întâlnirea cu perechea Marcin Matkowski (Polonia) / Max Mirnyi (Belarus).

Taguri articol


12