MAE: Până la acest moment, nu sunt indicii cu privire la cetățenia victimelor de la Ankara

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

MAE: Până la acest moment, nu sunt indicii cu privire la cetățenia victimelor de la Ankara

Externe 13 Martie 2016 / 21:00 835 accesări

Ministerul Afacerilor Externe a precizat duminică seara că Ambasada României la Ankara a întreprins în regim de urgenţă toate demersurile pentru a afla dacă printre victimele exploziei de la Ankara sunt şi cetăţeni români, dar că nu sunt indicii cu privire la cetăţenia zecilor de victime.

"Până la acest moment, nu sunt indicii cu privire la cetățenia victimelor, verificările fiind în curs. Misiunea diplomatică română se află în legătură permanentă cu autoritățile turce şi este pregătită să acorde asistență consulară de specialitate dacă situația o va impune", a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

De asemenea, Ministerul a menţionat că Ambasada României la Ankara "are în atenţie incidentul produs în seara zilei de 13 martie 2016" şi că a întreprins "în regim de urgenţă" demersurile pentru a afla dacă sunt şi cetăţeni români printre victime.

Bilanţul victimelor din urma exploziei care a avut loc duminică seara în centrul oraşului Ankara şi care pare a fi un atac cu maşină-capcană a ajuns la 27 de morţi şi 75 de răniţi, până la ora transmiterii acestei ştiri.

Citește și:

Mulți morți și numeroși răniți într-o explozie în centrul Ankarei



12