Procurori: Oprea a folosit ilegal coloana oficială!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mergea și la piață însoțit de escortă?!

Procurori: Oprea a folosit ilegal coloana oficială!

Justiție 25 Ianuarie 2016 / 17:50 822 accesări

Deși legea îi permitea să se deplaseze în coloană oficială doar în situații excepționale, Gabriel Oprea era escortat de polițiști de șase ori pe zi

Deși legea îi permitea să se deplaseze în coloană oficială doar în situații excepționale, Gabriel Oprea era escortat de polițiști de șase ori pe zi

Fostul vicepremier Gabriel Oprea ar putea fi urmărit penal pentru folosirea abuzivă a coloanelor oficiale, dacă senatorii vor permite acest lucru

Fostul vicepremier Gabriel Oprea ar putea fi urmărit penal pentru folosirea abuzivă a coloanelor oficiale, dacă senatorii vor permite acest lucru

Folosirea nejustificată a privilegiilor de înalt demnitar l-ar putea aduce pe fostul vicepremier Gabriel Oprea în rândul politicienilor urmăriți penal. La trei luni după accidentul care s-a soldat cu moartea polițistului Bogdan Gigină, aflat în coloana oficială ce îl escorta pe Oprea, în seara de 20 octombrie 2015, de la restaurant spre casă, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut Senatului să permită urmărirea penală a fostului vicepremier. Practic, dacă aleșii vor aviza pozitiv cererea DNA, procurorii îl vor urmări penal pe Oprea pentru că a solicitat să fie însoțit de coloane oficiale fără a avea dreptul. Mai mult, fostul vicepremier ar putea ajunge în fața instanței sub acuzația de abuz în serviciu, pentru că ar fi permis ca procurorul general Tiberiu Nițu să beneficieze ilegal de escorta polițiștilor rutieri.

ȘASE DEPLASĂRI ZILNICE ÎN COLOANĂ OFICIALĂ Potrivit procurorilor, în perioada în care a ocupat funcțiile de ministru de Interne, respectiv de vicepremier, Oprea a fost însoțit în permanență de echipaje ale Poliției Rutiere, chiar și în cazul deplasărilor private. Așa se face că, numai în primele zece luni ale anului 2015, fostul vicepremier s-a deplasat în coloană oficială de 1.607 ori (adică de cinci - șase ori pe zi), în condițiile în care, în aceeași perioadă, premierul Victor Ponta a avut 814 asemenea deplasări, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost escortat de 580 de ori. Numărul extrem de mare al deplasărilor oficiale lui Oprea este imposibil de justificat, în condițiile în care, în cazul miniștrilor și vicepremierilor, legea permite deplasările în coloană oficială doar în situații excepționale, nicidecum în plimbările nocturne până la restaurant. În ciuda acestor date, Oprea susține în continuare că este nevinovat și că a folosit coloanele oficiale exclusiv în scop de serviciu. Soarta fostului vicepremier va fi hotărâtă în zilele următoare, când senatorii vor supune la vot cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale. În ceea ce-l privește pe procurorul general Nițu, el a ales să delege sarcina soluționării cererii DNA către prim-adjunctul său, Bogdan Licu, având în vedere că numele său apare în dosar. Interesant este că atât Nițu, cât și Licu au declarat că se abțin în cazul cererii DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. Dacă Nițu a refuzat să explice de ce se abține, Bogdan Licu a spus că și-a făcut doctoratul sub coordonarea lui Oprea. Până la urmă, solicitarea DNA privind sesizarea Senatului în cazul lui Oprea a fost soluționată de Codruț Olaru, adjunctul procurorului general.

Citește și:

Tăcere penibilă și politicianism ieftin în cazul morții polițistului

Cât mister poate fi într-un accident cu zeci de polițiști-martor?

Oprea, cercetat pentru folosirea excesivă a coloanelor oficiale



12