Razii ale Poliției Rutiere! Conducea cu 175 km/h pe DN 2A!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenție, șoferi!

Razii ale Poliției Rutiere! Conducea cu 175 km/h pe DN 2A!

Eveniment 13 Mai 2016 / 15:51 406 accesări

Polițiștii de la Rutieră au pornit vineri o amplă acțiune pentru depistarea și sancționarea șoferilor care depășesc viteza legală. În acest sens, oamenii legii au amplasat radare pe Drumul Național 2 A (Constanța - Hârșova), km 205 - 170, și pe Drumul Nasțional 39 (Constanța - Mangalia), km 12 - 40. Echipajele Poliției Rutiere au fost postate și în municipiul Constanța, pe bulevardele Mamaia, 1 Mai, I.C. Brătianu, Alexandru Lăpușneanu, dar și pe Șoseaua Mangaliei.

Acțiunea de vineri este o continuare a unor razii similare ce s-au desfășurat în cursul zilei de joi și în urma cărora au fost reținute 36 de permise de conducere. Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, 31 de persoane au fost sancționate pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Polițiștii spun că recordul zilei de joi a fost stabilit de un bărbat de 32 de ani, care a fost prins, în jurul orei 11.50, în timp ce conducea o mașină cu 175 km/h, pe Drumul Național 2A, între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu. El a fost sancționat contravențional și a rămas fără permis pentru o perioadă de 90 de zile.

Amintim că, în luna februarie, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Ialomița, a pornit într-o cursă extrem de periculoasă în municipiul Constanța, ca să scape de polițiștii care încercau să-l oprească pentru control. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Suspectul, care conducea o motocicletă marca Honda, deși nu are permis, a fost depistat de aparatul radar rulând cu 148 km/h. Polițiștii de la Rutieră i-au făcut individului semnalul regulamentar pentru a trage pe dreapta, dar acesta și-a continuat drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, angajându-se în mai multe depășiri la limită pentru a scăpa de oamenii legii. Din fericire, aceștia au reușit să-l ajungă din urmă.

Oamenii legii atrag atenția că viteza excesivă reprezintă una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere grave. Statisticile Serviciului Poliției Rutiere Constanța arată că, în perioada 1 ianuarie - 15 decembrie 2015, în județul Constanța au avut loc 1.241 de accidente rutiere, în urma cărora 63 de persoane au murit, 130 au fost rănite grav și 1.464 au suferit leziuni ușoare.

Citește și:

American prins de radar în timp ce gonea cu 216 km/h!

Taguri articol


12