Schioarea slovenă Tina Maze și-a anunțat retragerea din activitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schioarea slovenă Tina Maze și-a anunțat retragerea din activitate

Sport 24 Octombrie 2016 / 19:18 649 accesări
Tina Maze este cea mai titrată schioare slovenă din istorie

Tina Maze este cea mai titrată schioare slovenă din istorie

Slovena Tina Maze, una dintre cele mai mari campioane din istoria schiului alpin feminin, și-a anunțat retragerea din activitate, chiar înaintea începerii noului sezon. „Nu mai am motivație, nu mai am energie. După atâția ani în schiul alpin, cred că e timpul să spun că sunt foarte fericită de ceea ce am realizat. Simt, însă, că nu mai pot concura la cel mai înalt nivel. Deci, ultima mea cursă în Cupa Mondială va fi cea de la Maribor, din ianuarie”, a declarat Maze, dublă campioană olimpică în 2014, la Soci (coborâre și slalom uriaș), și care a reușit 26 de victorii în Cupa Mondială feminină de schi alpin.

În vârstă de 33 ani, Tina Maze a ținut să facă acest anunț la Sölden (Austria), gazda primei etape a Cupei Mondiale 2016-2017 și stațiunea unde a semnat prima sa victorie în circuitul mondial, pe 26 octombrie 2002, cu ocazia tradiționalului slalom uriaș din deschiderea sezonului. În acea zi, schioarea slovenă a reușit să intre în istorie, împărțind victoria cu norvegianca Andrine Flemmen și austriaca Nicole Hosp, o premieră în analele schiului alpin.

Maze a stabilit un nou record de puncte, 2.414, în sezonul 2012-2013 al Cupei Mondiale, pe care l-a dominat cu autoritate, grație polivalenței sale. Ea mai are în palmares două medalii olimpice de argint (Vancouver 2010, la Super-G și la slalom uriaș) și patru titluri de campioană mondială, fiind una dintre cele doar șase schioare din istorie care au obținut victorii în toate cele cinci discipline din schiul alpin! A cucerit titluri mondiale la combinată și coborâre (Beaver Creek 2015), la Super-G (Schladming 2013) și la slalom uriaș (Garmisch 2011)

Pe 7 mai 2015, campioana slovenă anunțase că ia o pauză de un an, rezervându-și însă posibilitatea de a reveni în competiție. Ea va spune definitiv adio schiului de performanță la începutul anului viitor, în fața propriilor suporteri, cu ocazia slalomului uriaș de la Maribor, programat pe 7 ianuarie.

Tina Maze a început deja reconversia profesională, colaborând cu postul Eurosport. Cu mai puțin de 500 de zile rămase până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă 2018, din Coreea de Sud, Tina Maze se alătură echipei de experți Eurosport, care deja îi cuprinde pe triplul campion olimpic la biatlon Michael Greis și pe legenda săriturilor cu schiurile, polonezul Adam Malysz.

Cu o vasta sa experiență, Maze va dezvălui telespectatorilor detalii despre ce gândesc sportivii, prin interviurile pe care le va realiza înainte și după cursă, și va face analize ale tacticii și strategiei de concurs, la fața locului, pe parcursul întregului sezon. „Sunt încântată să mă alătur familiei Eurosport și sunt recunoscătoare că mi s-a dat șansa de a-mi continua cariera în sportul pe care îl iubesc. Nimic nu va putea substitui valul de adrenalină dat de o cursă olimpică sau de o etapă din Cupa Mondială, însă acesta e un nou capitol al vieții mele, unul pe care abia îl aștept. Sper să pot oferi fanilor o nouă perspectivă asupra competiției aflată în plină desfășurare”, a declarat frumoasa slovenă.

Citește și:

Lara Gut a câștigat prima etapă din noul sezon al Cupei Mondiale la schi alpin

Taguri articol


12