10.000 de dolari, un bilet la ceremonia de deschidere pe piaţa neagră!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

10.000 de dolari, un bilet la ceremonia de deschidere pe piaţa neagră!

Sport 13 August 2008 / 00:00 467 accesări

Un tichet pentru grandioasa ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost vîndut la negru şi cu 10.000 de dolari, chiar dacă autorităţile chineze au anunţat amenzi usturătoare pentru cei care vor încerca să comercializeze biletele la suprapreţ. Cei care vînd bilete la negru sînt zi de zi la cîteva sute de metri de Stadionul “Cuib de Pasăre”, iar unii dintre ei lucrează în echipă. Sumele sînt scrise pe telefoane sau calculatoare, pentru a nu fi pronunţate. Un tichet la competiţia de scrimă, care iniţial a costat 29 de dolari, acum este pus în vînzare cu 728 de dolari. Un american a afirmat că pentru ceremonia de deschidere a reuşit să vîndă două bilete cu 20.000 de dolari: “Este o piaţă liberă. Am crezut că va fi mai dificil şi în primele zile am fost mai nervoşi, dar cînd am văzut că Poliţia nu ne face nimic, atunci ne-am calmat”. Un locuitor din Beijing a vorbit despe vînzarea biletelor la negru: “Am reuşit să iau 1.020 de dolari pe un tichet pentru deschidere, deşi el valora 116. L-am luat la o tragere pe internet”. Pentru Jocurile Olimpice de la Beijing au fost disponibile 7 milioane de bilete, din care 75% au fost rezervate publicului chinez, iar restul au fost vîndute. În luna noiembrie a anului 2007, un bărbat a fost condamnat la trei ani de închisoare după ce, pretinzînd că este un oficial olimpic, a primit 50.000 de yeni (7.300 de dolari) de la o femeie căreia îi promisese bilete la ceremonia de deschidere.



12