3 martie, termenul limită pentru declararea taxei de linişte şi siguranţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

3 martie, termenul limită pentru declararea taxei de linişte şi siguranţă

Administrație 15 Februarie 2008 / 00:00 2335 accesări

Termenul limită pentru depunerea declaraţiei şi a documentelor necesare în vederea stabilirii taxei pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice este 1 martie 2008. Deoarece acesta cade într-o zi nelucrătoare, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal şi Codului de Procedură Civilă, termenul prevăzut de lege va fi prelungit pînă la sfîrşitul primei zile lucrătoare, respectiv pînă luni, 3 martie 2008. Directorul executiv adjunct al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa, Carmen Trentea, a declarat că obligaţia depunerii declaraţiei revine atît persoanelor fizice autorizate, cît şi persoanelor juridice (cu excepţia celor care au în administrare complexuri hoteliere, acestea datorînd taxa doar pentru suprafeţele destinate activităţilor de alimentaţie publică şi spaţiilor comerciale). La declaraţia de impunere se vor anexa copii după certificatul de înregistrare la Camera de Comerţ, actul de proprietate sau deţinere (concesie, asociere, închiriere) şi schiţa activului, vizată de o persoană autorizată. Persoanele fizice autorizate şi juridice care, în 2007, au depus întreaga documentaţie la Serviciul Persoane Juridice din str. Nicolae Grindeanu nr. 66 şi nu au efectuat modificări de natură să conducă la schimbarea cuantumului taxei vor completa şi depune doar declaraţia de impunere. “Pentru a evita aglomeraţia de la ghişee, contribuabilii pot trimite declaraţia de impunere şi documentele doveditoare şi prin poştă, pe adresa: Serviciul Persoane Juridice, str. Nicolae Grindeanu nr. 66, Constanţa, pînă la data de 3 martie 2008 inclusiv, data poştei. Formularul tip, privind declaraţia de impunere, se găseşte pe site-ul instituţiei: www.spit-ct.ro şi la sediul Serviciului Persoane Juridice, din str. Nicolae Grindeanu nr. 66“, a declarat Trentea. Ea a adăugat că depăşirea termenului limită pentru depunerea declaraţiei de impunere, precum şi completarea formularelor cu informaţii eronate se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 lei şi 2.500 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimum, conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice se achită în două rate. “Prima rată se poate achita pînă la 31 martie inclusiv, iar cea de-a doua, pînă la 30 septembrie inclusiv. Neplata la termenele scadente atrage şi plata majorărilor de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere“, a mai spus Trentea. Programul cu publicul al Serviciului Persoane Juridice este: luni, marţi, miercuri şi vineri, de la 08:30 la 16:30, iar joi, de la 08:30 la 18:30.



12