700 de locuitori din Mangalia vor beneficia de scutiri fiscale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Amnistie

700 de locuitori din Mangalia vor beneficia de scutiri fiscale

Politică 30 Mai 2015 / 00:00 588 accesări

Aproximativ 700 de locuitori din Mangalia, care locuiesc în imobile închiriate de la Primărie și care au datorii către bugetul local, acumulate din anii precedenți, primesc o veste bună din partea Consiliului Local. Printr-o decizie a consilierilor, luată joi seara, chiriașii vor fi scutiţi de la plata majorărilor de întârziere şi penalităţilor aferente obligaţiilor bugetare (taxe, impozite locale și plata utilităților). Este vorba despre o “amnistie fiscală” la nivel local. ”Potrivit actualelor reglementări fiscale, chiriașii locuințelor care sunt în proprietatea administrației locale sunt obligați, din 2012, să plătească impozitul pe clădire, deși nu este proprietatea lor. Așa au ajuns multe persoane să aibă datorii de mii de lei, cea mai mare parte din debit fiind constituită din majorări și penalități de întârziere”, a spus primarul Cristian Radu. Pe de altă parte, edilul este de părere că o mare parte a asistaţilor social, chiriaşi la Primărie, nu merită să le fie reduse datoriile: “De când se nasc şi până mor, ei sunt ajutaţi de stat, din banii noştri”.

TERMEN Pe lista celor care vor fi scutiţi de la plata penalităţilor se numără chiriaşii ANL, cei de la blocurile D01, D02 şi D03 (ce aparţin de Administrației Domeniului Public și Privat) şi imobilele de pe strada M.I. Dobrogeanu, aparţinând Serviciului Social din cadrul Primăriei. În urmă cu câteva luni, aceştia au primit, acasă, notificări că au de plătit penalităţi extrem de mari, înregistrate din 2012, dar pentru care Primăria nu a catadicsit niciodată, din neglijenţă sau necunoaştere, să trimită vreo înştiințare. Potrivit proiectului adoptat joi, scutirile se vor acorda conform Codului Fiscal, iar amnistia se va aplica penalităţilor şi majorărilor aferente obligaţiilor achitate până la 30 septembrie. Prin urmare, se vor bucura de generozitatea consilierilor locali numai aceia care şi-au achitat, până la finele lunii septembrie, taxele, impozitele, chiriile şi redevenţele către Primărie. Pentru a beneficia de scutirea penalităţilor, cetăţenii vor trebui să depună la Primărie o cerere adresată Direcţiei Generale de Management Fiscal şi Control, Serviciul Impozite şi Taxe, urmând ca instituţia să aprobe sau nu solicitarea. Primarul Cristian Radu a declarat că valoarea scutirilor se ridică la câteva sute de mii de lei.



12