A murit textierul şi realizatorul TV Ovidiu Dumitru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit textierul şi realizatorul TV Ovidiu Dumitru

Cultură 14 Mai 2011 / 00:00 610 accesări

Ovidiu Dumitru, textier, scenarist şi realizator în TVR, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 77 de ani. Acesta a decedat în urma unui accident vascular, urmând să fie înmormântat, sâmbătă, la un cimitir din cartierul Berceni din Bucureşti.

Ovidiu Dumitru a fost unul dintre cei mai vechi colaboratori ai Televiziunii Române, fiind realizator al mai multor emisiuni, printre care şi „Televiziunea, dragostea mea\", despre care a spus că este „o adevărată declaraţie de dragoste\" faţă de unica televiziune a vieţii lui: Televiziunea Română. La TVR a lucrat ca redactor, scenarist, textier, regizor, alături de Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneţ, Doina Levinza, la sute de producţii - acele emisiuni care au încântat telespectatorii români, din 1972, anul transferării lui Ovidiu Dumitru din radio în televiziune.

Profesionist al „varietăţilor\", Ovidiu Dumitru a semnat o serie de spectacole de revistă şi operetă pe scenele teatrelor bucureştene şi a fost adesea premiat pentru sensibilitatea textelor unor melodii de muzică uşoară, devenite în timp şlagăre, printre care „Copacul\", „Oameni\", „Să nu uităm să iubim trandafirii\" şi „O portocală\".

În anul 2005, Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România i-a decernat premiul pentru profesionalism în întreaga activitate de televiziune.

Taguri articol


12