A venit vremea deconturilor în PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

A venit vremea deconturilor în PNL

Politică 17 Aprilie 2009 / 00:00 669 accesări

Ludovic Orban vine la Constanţa într-un moment mai puţin romantic pentru organizaţia judeţeană a PNL. Epoca de triumf a celor care îi cîntau în strună lui Călin Popescu Tăriceanu a apus. Cu alte cuvinte, s-a schimbat calimera. O dovedeşte din plin şi tupeul celor care s-au grăbit să-i critice vehement pe unii dintre cei aflaţi în structurile de conducere ale organizaţiei judeţene. Pînă mai ieri, dacă îmi amintesc eu bine, nimeni nu îndrăznea să ridice privirea în faţa senatorului Puiu Haşotti. Firesc, domnia sa era portavocea liberalilor constănţeni. Pe de altă parte, făcea parte din conducerea centrală a partidului. De pe această poziţie, ieşea deseori la bătaie, cum se spune, împotriva lui Traian Băsescu şi a altor lideri politici cunoscuţi. Cine şi-ar fi imaginat că un prăpădit de primar de la marginea judeţului, dintr-o la fel de prăpădită localitate, îşi poate lua avînt ca să sară la jugulara sa! Pînă mai ieri, nimeni nu concepea aşa ceva în PNL. Senatorul de drept avea locul său bine poziţionat în partid. Mai mult decît atît, evolua din postura de “eminenţă cenuşie” a PNL Constanţa. Iată că, după eşecul lui Tăriceanu la Congres, lucrurile s-au schimbat fundamental şi rece. În acest context, repet, prezenţa lui Ludovic Orban nu este întîmplătoare şi, ca atare, nu avem de-a face cu o acţiune formală. În loc de pupături şi amabilităţi cordiale, Orban trebuie să calmeze spiritele. Se poate spune că PNL Constanţa se află în pragul unei crize. În ultima vreme, pe această temă, fostul ministru al Transporturilor s-a pierdut în tot felul de explicaţii incolore după tipicul “cine se scuză se acuză”. De data aceasta, diplomaţia lui Orban nu s-a ridicat nici măcar la valoarea efectului înşelător al unei perdele de fum. Adevărul este unul cît se poate de crud. PNL Constanţa stă pe un butoi de pulbere. În ciuda eschivelor lui Ludovic Orban, se vede de la o poştă că liberalii constănţeni nu se simt prea bine. În aparenţă, toată lumea stă cu ochii pe alegerile europarlamentare. În esenţă însă, pentru cei mai mulţi dintre activiştii acestui partid, mult mai importante sînt alegerile pentru şefia internă. De altfel, analizînd declaraţiile de presă din ultima vreme, oricine poate trage această concluzie. Pînă mai ieri, eram convins că doar PD-L Constanţa a fost contaminat de patimile generate de ambiţiile celor care aspiră la funcţia de preşedinte de partid. Deocamdată, după cum am mai comentat la această rubrică, liberalii nu şi-au pierdut încă, după cum se întîmplă în PD-L, cumpătul. Frămîntările interne pe această temă sînt abia la început. Într-o fază incipientă, ca să spun aşa. Cu siguranţă, unii dintre reprezentanţii structurilor actuale vor rămîne pe afară. În PNL Constanţa, în ciuda asigurărilor blajine date de Ludovic Orban, s-a dat semnalul schimbărilor. Nemulţumiţii scot deja capul afară din colivie şi vociferează. Alţii, gen Dănuţ Culeţu, care au stat pînă acum pe margine, se grăbesc să reintre în partid, pentru că cineva le-a băgat în cap că s-ar putea să aibă şanse la alegerile de la municipiu. Primii care vor plăti vor fi cei care au pierdut alegerile locale sau parlamentare. După aceea, vor urma cei care i-au suflat în goarnă lui Tăriceanu. Intervenţia lui Ludovic Orban, care tratează situaţia de la Constanţa cu duhul blîndeţii, este o dovadă clară că în PNL Constanţa se fac deconturi pentru plata unor poliţe. Cei care l-au susţinut în surdină pe Crin Antonescu îşi cer drepturile. Aşa se întîmplă peste tot. După război, nu-i aşa?, mulţi viteji se arată! PNL Constanţa se află într-un moment de răscruce. Cineva trebuie să asigure însă continuitatea. La acest moment, omul cel mai implicat pare a fi Gheorghe Dragomir, actualul lider. Se pare însă, după datele pe care le deţin, că se formează un nou pol de putere în jurul a doi cunoscuţi fraţi liberali…



12